Claudiu Zamfir

Noi fonduri de 1,3 miliarde dolari pentru firme IT europene, de la un investitor care a finanțat și un antreprenor român

dolari-dreamstime

Companiile europene de tehnologie vor putea obține capital suplimentar, în schimbul unor pachete de acțiuni, prin două noi fonduri lansate de firma britanică de investiții Balderton, care a finanțat și un startup fondat lansat de un antreprenor de origine română. 

Cele două noi fonduri de investiții lansate de Balderton Capital sunt: 

  • Early Stage Fund IX - în valoare totală de 615 milioane de dolari. Este destinat startup-urilor de tehnologie, firme aflate la început de drum. 
  • Growth Fund II - în valoare totală de 685 de milioane de dolari. Este destinat companiilor IT aflate în expansiune. 

Firma de investiții spune că, prin cele două noi fonduri ale sale, își propune să „susțină cei mai ambițioși antreprenori ai Europei”, din fazele incipiente de dezvoltare ale companiilor lor (seed) până la listarea pe bursă. 

Pe lângă bani, Balderton oferă startup-urilor susținere din partea unor experți în marketing, domeniul juridic, finanțe, sustenabilitate. De asemenea, prin programul „Executives in Residence” veterani ai industriei vor acorda antreprenorilor sfaturi pe partea de vânzări, inginerie, management de produs. În plus, comunitatea Balderton cuprinde peste 700 de executivi din companii europene de tehnologie care constituie o resursă de networking pentru antrprenori.  

Compania de investiții Balderton Capital este interesată de firme care dezvoltă tehnologii dintr-un spectru larg, cum ar fi inteligență artificială (AI), fintech (tehnologii în sectorul financiar), B2B SaaS (software ca serviciu pentru companii), digital health (soluții digitale pentru sectorul sănătății), mobilitate, gaming, platforme de comerț online tip marketplace.

Printre companiile în care a investit Balderton se numără și firma germană Avi Medical, fondată în anul 2020, la Munchen, de antreprenorul de origine română Vlad Lata, alături de asociații săi, Christoph Baumeister și Julian Kley. Printre cei care au investit în Avi Medical se numără și miliardarul român Daniel Dines, fondator al companiei IT UiPath.

Startup-ul german co-fondat de Vlad Lata a venit cu o idee de business care nu este deloc nouă - telemedicina. Totuși, ceea ce aduce special firma pe piață este modul în care a integrat tehnologiile digitale în serviciile medicale. Startup-urile de telemedicină consacrate sunt, de regulă, afaceri strict digitale, oferindu-și serviciile unor cabinete terțe și pacienților. În schimb, Avi a adus o experiență completă, de la smartphone-ul pacientului până în cabinetul medicului, răspunzând de întregul proces medical.  

Balderton Capital a mai investit în companii de tehnologie ca Revolut, Dream Games, GoCardless, MySQL, Betfair, Infarm, Truecaller. 

Parallax

Vizualizari
1009
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri