Denisa Crăciun

Ministerul Finanțelor: Se prelungește programul IMM Invest Plus

Thumbnail

Se prelungește până la finalul anului Programul IMM Invest Plus, care facilitează accesul la finanțare a firmelor care se confruntă cu un deficit de lichidități necesar realizării proiectelor de investiții și pentru continuarea activității, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Finanțelor, marți, către StartupCafe.ro.

Programul, care include IMM INVEST, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION, RURAL INVEST, va putea fi accesat până la 31 decembrie 2022, iar plata dobânzilor se va face în maximum 13 luni de la data acordării creditului.

Programul va fi implementat sub forma unei scheme de ajutor de stat în baza căreia se vor acorda garanții și granturi, care vor acoperi o parte din costurile de finanțare a creditelor contractate.

Programul IMM Invest Plus este bazat pe Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei (2022/C131/01).

Contractele de finanțare se vor acorda după decizia de autorizare a Comisiei Europene.

„Am prelungit până la sfârșitul anului programele prin care mediul de afaceri beneficiază de un plafon total al garanțiilor de 7.500.000.000 lei și de un buget al granturilor de maxim 900,68 milioane lei, echivalentul în lei a aproximativ 182,15 milioane euro, pentru ca cei 10.704 de beneficiari să aibă acces la finanțare, pentru a putea continua activitatea. Ne respectăm angajamentul de a fi alături de antreprenorii din România și de a-i răsplăti pentru determinarea de a-și dezvolta afacerile, chiar și în momente dificile”, spune Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.

Ce include Programul IMM Invest Plus

  • Componenta - AGRO IMM INVEST este dedicată întreprinderilor mici şi mijlocii şi întreprinderilor mici cu capitalizare de piaţă medie, din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi sectorului alimentar.
  • Componenta - IMM PROD trebuie să asigure lichidităţi şi finanţare pentru investiţiile realizate de întreprinderile mici şi mijlocii, inclusiv start-up-uri din zona urbană. Este încurajată producţia autohtonă de bunuri de larg consum, creşterea capacităţii de producţie, reconversia de la intermediere la producţie, digitalizarea, alinierea la standardele de mediu, inclusiv prin îmbunătăţirea eficienţei energetice în procesul de producţie.
  • Componenta GARANT CONSTRUCT este destinată proiectelor de îmbunătăţire a eficienţei energetice, investiţiilor în energia verde şi alinierii la obiectivele de mediu implementate de IMM-uri din sectorul construcţiilor şi de unităţile administrativ-teritoriale.
  • Componenta INNOVATION are în vedere sprijinirea companiilor care au o componentă de inovare, celor care realizează invenții și inovații, pentru stimularea exporturilor româneşti, a tranzacţiilor internaţionale şi a investiţiilor în străinătate, stimulării comerțului on-line și a digitalizării etc.
  • Componenta RURAL INVEST susţine întreprinderile mici şi mijlocii, pe cele mici cu capitalizare de piață medie şi companiile mari din domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii şi a sectorului alimentar.

Este proiectat un mecanism unitar de garantare în baza căruia în numele şi în contul statului, Ministerul Finanţelor, prin Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru Întreprinderile Mici și Mijlocii SA-IFN, Fondul Român de Contragarantare SA, respectiv Fondul de Garantare a Creditului Rural SA-IFN, acordă ajutor de stat sub formă de garanţii.

Ajutorul de stat acoperă maximum 90% din creditele bancare acordate pentru investiţii şi/sau pentru susţinerea activităţii curente, precum și un grant compus dintr-o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanțării garantate, comisioane de administrare și de risc și parțial costul aferent dobânzilor, conform MF. 

Durata de valabilitate a garanției acordate şi a dobânzilor aferente creditelor/liniilor de credit este de maximum 12 luni, dar nu poate depăși 400.000 euro per întreprindere, echivalentul în lei, respectiv 35.000 euro/întreprindere, echivalentul în lei, în cazul beneficiarilor din domeniul agriculturii primare, pescuitului şi acvaculturii.

În cazul UAT-urilor valoarea grantului acordat nu poate depăși 400.000 euro, echivalent în lei.

Pentru credite și linii de credit, valoarea maximă a fiecărei finanţări per beneficiar este maxim 5.000.000 lei pentru finanţarea capitalului de lucru, respectiv 10.000.000 lei pentru investiţii, cu excepția beneficiarilor din domeniul agriculturii primare, acvaculturii și pisciculturii pentru una sau mai multe activități finanțate, pentru care valoarea maximă a finanțării este de 5.000.000 lei.

Valoarea maximă cumulată a finanţărilor garantate de stat care pot fi acordate unui beneficiar în cadrul programului, nu poate depăşi 10.000.000 lei, respectiv 5.000.000 lei pentru beneficiarii din domeniul agriculturii primare, acvaculturii și pisciculturii.

Durata maximă a finanţărilor este de 72 de luni, în cazul creditelor de investiții, fără posibilitate de prelungire.

În cazul creditelor sau a liniilor de credit pentru capital de lucru durata maximă a finanţărilor este de 36 luni, fără posibilitatea de prelungire.

Parallax

Vizualizari
10204
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri