Ovidiu D. Popica

Acvila țipătoare și dropia pot aduce fermierilor subvenții de 190-269 de euro la hectar

Thumbnail

Fermierii pot cere de la stat subvenții cuprinse între 190 și 269 de euro pe hectar pentru protejarea a două specii protejate de păsări, acvila țipătoare mică și dropia, prin trei pachete pachete noi din măsura 10 ”Agromediu și Climă”, au informat oficiali ai Ministerului Agriculturii și Dezvoltării (MADR) la o conferință pe teme de agricultură organizată de Euractiv.ro.

Fermierii pot solicita sprijinul financiar prin cererile unice de plată pentru campania 2018, a căror depunere a început pe 1 martie 2018, cu termen limită 15 mai 2018, termen care va fi respectat cu stictețe și anul acesta, potrivit ministrului agriculturii Petre Daea.

În total, bugetul măsurii 10 ”Agromediu și Climă”depășește 1 miliard de euro, potrivit MADR.

Dacă cer bani pentru aceste pachete (ca și pentru celelalte deja existente) fermierii vor trebui să păstreze angajamentele de agromediu pe o perioadă de 5 ani, să respecte o serie de condiții și cerințele tehnice specifice, să țină o evidență a activităților agricole prin completarea caietului de agro-mediu și să facă dovada că dețin cunoștințe pentru implementărea angajamentelor.

Sprijinul financiar este acordat sub forma a trei pachete noi:

  1. Pachetul 9 – terenuri agricole importante ca zone de hrănire pentru acvila țipătoare mică (Aquila pomarina):

  • sub-pachetul 9.1 pentru terenuri arabile - 200 €/ha/an
  • sub-pachetul 9.2 pentru pajiști permanente:
    • varianta 9.2.1, lucrări manuale – 269 €/ha/an;
    • varianta 9.2.2, lucrări cu utilaje ușoare – 190 €/ha/an.

Condiții tehnice urmărite la acest pachet:

  • pe parcelele angajate fermierii pot începe cositul numai după 1 iulie și trebuie să lase suprafețe necosite până la 1 octombrie
  • trebuie respectate anumite limite pentru încărcătura cu animale pe pășuni și pentru cantitățile de gunoi de grajd utilizat în mod tradițional
  • fermierilor li se interzice folosirea fertilizanților chimici și a pesticidelor, drenajul și folosirea utilajelor grele.
  1. Pachetul 10 – refugii ecologice pe terenuri arabile pentru speciile de păsări comune asociate terenurilor agricole - 92 € /an/ha.

Condiții tehnice urmărite la acest pachet:

  • pe parcelele angajate se vor lăsa fâșii necultivate, pe care nu se vor aplica îngrășăminte chimice sau pesticide.
  • pe fâșiile necultivate se va desfășura activitatea agricolă minimă
  1. Pachetul 11 – terenuri agricole importante pentru dropie (Otis tarda):

  • sub-pachetul 11.1 – terenuri arabile
    • varianta 11.1.1 – conversia terenurilor arabile în pajiști (pe suprafața angajată fermierii vor înființa pajiște) - 255 €/ha/an
    • varianta 11.1.2 – zonă de protecție pe teren arabil (pe suprafața angajată se va respecta în fiecare an un anumit asolament) - 100 €/ha/an

Condiții tehnice urmărite la acest sub-pachet (ambele variante):

  • pe suprafața angajată, suprafețele pe care s-au înființat culturi perene vor putea fi cosite după 1 iulie
  • vor trebui lăsate suprafețe necosite, până la 1 octombrie
  • cositul se face dinspre interiorul parcelei spre exteriorul acesteia cu un dispozitiv pentru protecția păsărilor care își fac cuib la sol.
  • sub-pachetul 11.2 – pajiști permanente
    • varianta 11.2.1 – lucrări manuale - 269 €/ha/an,
    • varianta 11.2.2 – lucrări cu utilaje ușoare – 190 €/ha/an,
    • varianta 11.2.3 – lucrări cu utilaje grele - 169 €/ha/an.

Condiții tehnice urmărite la acest sub-pachet:

  • pe parcelele angajate cositul poate începe numai după 1 iulie
  • trebuie lasate suprafețe necosite până la 1 septembrie
  • cositul se va realiza dinspre interiorul parcelei spre exteriorul acesteia
  • utilajele grele (cazul variantei 11.2.3) vor fi dotate cu un dispozitiv pentru protecția păsărilor care își fac cuib la sol.

Informații detaliate privind accesarea noilor pachete ale Măsurii 10 – Agro-mediu și climă şi regulile pentru derularea în bune condiţii a angajamentelor sunt disponibile la Centrele Locale și Centrele Județene APIA și pe site-urile:

Parallax

Vizualizari
3174
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri