Claudiu Zamfir
BT Leasing (BTL) lansează Drive Green, ofertă de finanţare pentru autoturisme electrice sau hibrid, noi sau rulate, pentru persoanele fizice.
Prin dobânzi şi comisioane reduse până la finalul anului, BTL şi-a propus să încurajeze prin această campanie folosirea de maşini prietenoase cu mediul, eficiente din punct de vedere energetic.
Detalii despre ofertă:
Exemplu: Dacă valoarea maşinii este de 29.750 de euro (TVA inclus), durata împrumutului este de 5 ani (60 de rate egale), dobânda este fixă (3,5% pe an), avansul este de 20% adica 5.950 de euro (TVA inclus) şi valoare reziduală este de 1%, un client va avea o rată lunară de aproape 430 de euro (TVA inclus), iar DAE este de 4,23%. Costul total al leasing-ului este de 2.631,09 euro (TVA inclus), iar suma totală aferentă contractului de leasing care trebuie plătită este 32.381,09 de euro (TVA inclus).
#ThinkGreen & Grupul Financiar BT
Cu echipe în toată ţara, Grupul Financiar Banca Transilvania este parte din aproape 180 de comunităţi. BT finanţează proiecte prietenoase cu mediul atât individual, cât şi în parteneriat cu instituţii internaţionale, cum sunt BERD, IFC şi EEEF, iar în toate analizele de credit banca foloseşte un model standard de evaluare a riscului de mediu. Pentru BT, #ThinkGreen înseamnă folosirea cu responsabilitate a resurselor naturale, susţinerea ideilor de afaceri, soluţii de online banking, credite verzi şi voluntariat pentru împăduriri.