Claudiu Zamfir

Se lansează programele Rabla Clasic și Rabla Plus 2023: Descarcă ghidul oficial pentru cumpărarea de mașini noi cu tichete de la stat

masina-vanzare-dreamstime

Începând din 24 martie 2023, ora 10:00, persoanele fizice se pot adresa producătorilor validați, în vederea îndeplinirii formalităților de înscriere în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus, iar persoanele juridice pot încărca în aplicația informatică documentele necesare participării în cadrul celor două programe - a informat Agenția Fondului de Mediu (AFM), într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Modificările la Ghidul programului Rabla s-au publicat în Monitorul Oficial Nr. 236/22.03.2023, partea I. Descarcă de AICI:

  • Ordinul 783/2023 al ministrului mediului, apelor și pădurilor pentru modificarea și completarea Ghidului de finanțare a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020—2024, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 323/2020.
  • Ordinul 784/2023 al  al ministrului mediului, apelor și pădurilor  pentru modificarea și completarea Ghidului de finanțare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020—2024, aprobat prin Ordinul ministrului mediului, apelor și pădurilor nr. 324/2020.

Persoanele juridice care doresc participarea în cadrul Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto național (Rabla Clasic) și a Programului privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante din punct de vedere energetic (Rabla Plus) vor putea accesa aplicația informatică pusă la dispoziție de AFM, începând din 23 martie 2023, doar pentru crearea conturilor de utilizator.

Conturile deja create și utilizate pentru înscrierea în cadrul programelor AFM, rămân valabile și pot fi utilizate pentru înscrierea în cadrul Programelor Rabla Clasic și Rabla Plus 2023.

Bugete alocate:

  • Programul Rabla Clasic 2023 - buget de 560 de milioane de lei,
  • Programul Rabla Plus 2023: buget de 780 de milioane de lei.

Programele se vor desfășura în două etape, în limita sumelor alocate, prima etapă fiind organizată în perioada 24 martie – 30 iunie 2023, astfel:

Rabla Clasic:

- Persoane juridice – 130.000.000 lei
- Persoane fizice – 235.000.000 lei
- UAT-uri și instituții publice – 27.000.000 lei

Rabla Plus:

- Persoane juridice – 200.000.000 lei
- Persoane fizice – 300.000.000 lei
- UAT-uri și instituții publice – 46.000.000 lei

Calendarul de desfășurare a sesiunilor de înscriere în cadrul celor două programe și sumele alocate solicitanților sunt disponibile pe site-ul AFM.

Principalele modificări 2023

În ediția de anul acesta, programele vin cu o serie de modificări:

Modificări în Programul Rabla Clasic 2023

În ceea ce privește Programul Rabla Clasic, prima de casare a fost majorată la 7.000 lei, respectiv 10.000 lei în cazul predării a 2 autovehicule uzate.

Prima de casare se acordă pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 155 g CO_2/km în sistem WLTP.
La prima de casare se pot adăuga următoarele ecobonusuri, astfel:

 

  •  ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, al cărui sistem de propulsie generează maximum 120 g CO2/km în sistem WLTP;
  •  ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou, exceptând motocicletele, echipat cu motorizare GPL/GNC;
  •  ecobonus în valoare de 3.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, exceptând motocicletele, echipat cu sistem de propulsie hibrid;
  • ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea fiecărui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Pentru achiziționarea de motociclete noi al căror sistem de propulsie generează maximum 120 g CO_2/km în sistem WMTC, în schimbul predării spre casare a unui autovehicul uzat, se acordă o primă de casare de 7.000 lei, la care se pot adăuga:

  •  ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru autovehiculul nou motocicletă al cărui sistem de propulsie generează maximum 90 g CO2/km în sistem WMTC;
  •  ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale pot beneficia de prima de casare în cuantum de 7.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat. În situația în care optează pentru achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul casării a două autovehicule uzate, vor beneficia de prima de casare de 10.000 lei.

Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Clasic este de 120 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziție a autovehiculului nou.

Modificări în Programul Rabla Plus 2023

În cadrul Programului Rabla Plus, solicitantul beneficiază de ecotichet la achiziţionarea unui autovehicul nou în schimbul predării spre casare a cel puţin unui autovehicul uzat. Se pot preda spre casare maximum două autovehicule uzate.

Cuantumul finanțării este de:

  •  51.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 26.000 de lei pentru un autovehicul nou electric hibrid plug-in, exceptând motocicleta, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, în schimbul casării unui autovehicul uzat;
  •  54.000 de lei pentru un autovehicul nou pur electric sau a unui autovehicul nou cu pilă de combustie cu hidrogen și 29.000 de lei pentru un autovehicul electric hibrid plug-in, care generează maximum 80 g CO2/km în sistem WLTP, pentru achiziționarea unui autovehicul nou, în schimbul casării a două autovehicule uzate;
  • pentru fiecare autovehicul uzat mai vechi de 15 ani și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară casat, se adăugă un ecobonus de 1.500 lei.

Ecotichetul se acordă pentru achiziționarea unui autovehicul electric a cărui valoare nu depășește suma de 75.000 euro, cu TVA inclus.

Instituțiile publice și unitățile administrativ-teritoriale beneficiază de ecotichet în cuantum de 120.000 lei la achiziţionarea unui autovehicul nou, fără a fi obligate să predea spre casare un autovehicul uzat.

Ecotichetul pentru achiziționarea unei motociclete electrice este 26.000 lei, la care se poate adăuga un ecobonus în valoare de 1.500 lei, pentru casarea unui autovehicul uzat cu o vechime de cel puțin 15 ani de la data fabricației și/sau care are norma de poluare Euro 3 sau inferioară.

Valabilitatea notei de înscriere în cadrul Programului Rabla Plus este de 120 de zile de la data emiterii, timp în care beneficiarii vor derula toate procedurile specifice de achiziție a autovehiculului nou.

Parallax

Vizualizari
9920
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Andrew
Radulescu
Salutari!
Vreo idee cum se pot scoate toate actele in 2 zile (de la anuntul oficial 22.03 pana pe 24.03), in conditiile in care doar aprobarea contul AFM dureaza 5 zile lucratoare? (pentru PJ)
poza de profil
Bogdan
Simion
Pai ce legatura are anuntul oficial? Sunt cateva mii de firme care au aplicat deja in aceasta dimineata. Toate demersurile, conturi, documente se pregatesc cu multe zile inainte, nu incepand cu anuntul oficial. Toate documentele se pot scoate in maxim 2 zile, majoritatea online, si sunt valabile 30 de zile...

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri