Stefan Ceapa

Întreb BT. Întâlnire online: Factoringul, soluție de finanțare pentru Startup-uri. Întâlnirea s-a încheiat. Citește răspunsurile la finalul articolului!

Thumbnail

Doi specialiști în factoring pentru afaceri mici și mijlocii de la Banca Transilvania au răspuns joi, 7 decembrie 2017, de la ora 12.00 la întrebări puse de cititorii StartupCafe.ro, la o nouă întâlnire online ”Întreb BT”, pe tema finanțării afacerilor cu ajutorul diverselor instrumente bancare. 

UPDATE: Întâlnirea s-a încheiat. Citește răspunsurile la finalul articolului!

Invitați la întâlnirea online ”Întreb BT”: 

  • Ștefan Ceapă, Director Adjunct Factoring, Banca Transilvania. Ștefan are peste 10 ani de experiență în Banca Transilvania. Coordonează activitatea de structurare produse factoring și business suport a Departamentului de Factoring și este responsabil de dezvoltarea de noi produse de factoring adaptate la nevoile pieței.

  • Laura Stăncescu, Șef Birou Rețea Factoring, Banca Transilvania. Laura are peste 10 ani de experiență în Banca Transilvania și se ocupă de coordonarea echipei de suport comercial factoring și de identificarea oportunităților de dezvoltare a portofoliului de clienți.

Cei doi specialiști BT răspund la întrebări pe următoarele teme, legate de factoring:

  • Avantajele utilizării factoringului la încasarea facturilor;
  • Pentru ce tipuri de afaceri sunt utile serviciile de factoring;
  • Cum acoperi deficitul de lichiditate cu soluții de factoring;
  • Ce costuri au serviciile de factoring;
  • Factoring intern vs factoring extern

ATENȚIE: Puteți adresa întrebări scrise, folosind formularul de comentarii de la finalul articolului până joi 7 decembrie 2017, ora 12.00, precum și în timpul întâlnirii online, în intervalul 12.00 -13.00.

  • Pentru a putea adăuga întrebări în formularul de comentarii, trebuie să vă logați ca utilizator, cu e-mail și parolă.

  • Dacă nu aveți cont de utilizator, puteți crea unul cu o adresă validă de e-mail.

  • Vă rugăm să adresați numai întrebări legate de tema întâlnirii on-line.

  • Vom accepta doar comentariile și întrebările care respectă tema întâlnirii și care conțin un limbaj decent.

Specialiștii Băncii Transilvania răspund în scris, la comentarii, imediat după fiecare întrebare, în ordinea postarii întrebărilor.

Întreb BT este o serie de întâlniri online săptămânale, realizată de StartupCafe.ro în parteneriat cu Banca Transilvania, destinată antreprenorilor cu firme mici și mijlocii interesați de instrumente de creditare pentru dezvoltarea afacerilor.

Dacă doriți să primiți răspunsul la întrebare și pe email - sau aveți întrebări și după încheierea întâlnirii -, bifați căsuța ”Vreau răspuns de la autor”

Parallax

Vizualizari
2583
Conţinut
Parerea ta despre articol
3.508
Just for testing :

interaction: 3.75

popularity: 2.67

publishing: 3.06

expertise: 5

rating: 3.508

Finanțare bancară
Ștefan coordonează activitatea de structurare produse factoring și business suport a Departamentului de Factoring și este responsabil de dezvoltarea de noi produse de factoring.
Articole publicate : 2
Adauga comentariu
poza de profil
Florin
Radulian
Buna dimineata, as avea urmatoarele intrebari in legatura cu factoring:
1. Cam de la ce numar de clienti de incasat ar fi util sa folosesc factoring?
2. De la ce nivel de incasari?
3. In cazul firmei noastre termenele de incasare sunt in medie cam la 85 de zile (facem ambalaje) iar la furnizorii de materie prima avem sub 30 de zile. Cam care ar fi costurile? Multumim
Ștefan Marian
Ceapă - Banca Transilvania
Buna ziua,
1. Factoringul este o facilitate prin intermediul careia o firma isi poate lichidiza creantele pe care le are de incasat la termen. Nu exista un numar minim sau maxim recomandat. Factoringul isi poate dovedi eficienta si daca este folosit cu un singur client si daca este aplicat intregului portofoliu de clienti avut.
2. Nu exista un plafon minim sub care nu se poate acorda aceasta facilitate.
3. Pretul acestei facilitati se calculeaza atat in functie de termenele de plata pe care le aveti in relatia cu clientii dumneavoastra dar si corelat cu volumele pe care le derulati. Daca considerati oportun putem programa o intalnire la sediul nostru sau la sediul dumneavoastra in care sa structuram o astfel de facilitate si sa facem o simulare privind preturile aplicate.
poza de profil
Liviu
Jantea
Salutare! E prima data cand aud de factoring, pare ceva destul de complicat. Nu inteleg, e un fel de linie de credit sau ce?! Explicati ce inseamna si la ce se poate folosi!
Ștefan Marian
Ceapă - Banca Transilvania
Buna ziua,
Factoringul este procesul prin care Factorul (in cazul nostru, banca) achizitioneaza de la clientul sau creantele certe, lichide si exigibile (a caror executare poate fi ceruta de indata), adica facturile rezultate din livrarea de bunuri sau prestarea de servicii. Creantele trebuie sa fie acceptate si confirmate de catre platitor.

In termeni mai simpli Factoringul este o facilitate prin care o firma poate avea acces la capital de lucru prin lichidizarea creantelor la termen pe care le are de incasat de la clientii sai.

Factoringul poate fi de doua feluri, factoring cu recurs sau factoring fara recurs.
- In cazul factoringului cu recurs, daca la expirarea perioadei de finantare acordate creanta nu a fost incasata de la platitor, Factorul are dreptul de a recupera sumele finantate initial de la clientul sau.
- In cazul factoringului fara recurs Factorul asigura, pentru clientul sau, riscul de neplata al partenerilor ce urmeaza sa achite facturile la termen. In cazul in care acestia nu isi respecta obligatiile de plata, Factorul asigura intregul proces de colectare fara a solicita rambursarea sumelor finantate initial de la clientul sau.

Procentul de finantare acordat este in medie de 80 – 85% din valoarea facturilor cu tot cu TVA, urmand ca partea nefinantata initial sa fie transmisa clientului la momentul incasarii creantei.
poza de profil
Ciprian
Ursache
Doua intrebari mai tehnice:
1. ce procent din valoarea facturilor finantati?
2. trebuie sa mentionez in contractul cu clientul o clauza de cesiune? exista o clauza standard pentru astefl de situatii?
Laura
Stăncescu - Banca Transilvania
Buna ziua,
1. In medie putem finanta pana la 80 - 85% din valoarea facturilor, urmand ca diferenta nefinantata initial sa o primiti la momentul incasarii facturilor de la clientul dumneavoastra
2. Nu este necesara existenta explicita a unei clauze de cesiune in contract, insa este recomandabil sa nu existe o clauza de interzicere a cesiunii sau de conditionare a cesiunii.

Daca totusi o astfel de clauza exista, se poate solicita fie un acord explicit din partea partenerului dumneavoastra privind cesiunea contractului catre Factor, fie se va solicita un act aditional la contractul comercial de eliminare a respectivei clauze.
poza de profil
Gogu
Marinescu
Buna ziua,
Cat la suta din factura reprezinta comisionul bancii? Cat mai primesti (procentual) la incasarea facturii. Multumesc!
Ștefan Marian
Ceapă - Banca Transilvania
Buna ziua,
Pretul acestei facilitati este compus dintr-o dobanda si un comision de finantare. Valorile acestor preturi sunt personalizate in functie de specificul companiei (ce termen de plata se practica in relatia cu clientii, ce volume anuale ruleaza, numarul de clienti propusi la finantare, numarul de facturi estimate a se realiza in relatia cu respectivii clienti, etc.)
Sunt doua modalitati ca aceste preturi sa fie percepute, fie anticipat la momentul finantarii, atat comisionul cat si dobanda urmand sa fie oprite din suma finantata, fie comisionul se opreste din suma finantata la momentul finantarii si dobanda urmeaza sa fie platita la finalul fiecarei luni pe toata perioada in care finantarea acordata este in sold.
La momentul incasarii de la client partea nefinantata initial este transferata integral in contul clientului nostru daca nu mai exista alte sume de recuperat.
poza de profil
Doru
Chiriac
Pentru ce tip de afaceri este util factoringul? Eu am o mica firma de catering si mai avem probleme cu fluxul de bani. Ma gandesc ca un serviciu de factoring s-ar potrivi, dar imi fac griji ca firma e prea mica si ca m-ar costa prea mult. Care sunt dezavantajele factoringului?
Laura
Stăncescu - Banca Transilvania
Factoringul se poate aplica pentru orice tip de afacere ce are o relatie recurenta cu clientii sai - persoane juridice si acorda termene de plata in relatia cu acestia.
Nu pot spune ca exista dezavantaje ale utilizarii factoringului, ci mai degraba trebuie analizata utilitatea unei astfel de facilitati pentru afacerea dumneavoastra. Accesul la finantare prin factoring presupune existenta unor facturi emise in urma livrarii de bunuri / prestari de servicii, facturi ce urmeaza a se incasa la termen. Facturile se pot finanta la momentul prezentarii de catre dumneavoastra, urmand ca Factorul sa astepte incasarea acestora de la clientii dumneavoastra.
poza de profil
Alex
Vartic
Buna ziua,
Din 1996 detin un cont cu BT si in ultimii 9 ani am salariul virat in contul meu BT. Am toate utilitatile achitate prin conventii cu toti furnizorii, tot din contul meu BT. In an am cerut un imprumut de 50k lei si la ghiseu imidadeau si card de cumparaturi, si imi facuse si calculul cu ratele. Dar. Cand a mers cererea mai departe, am primit refuz. Nici pana in ziua de azi nu am inteles din ce motive si, normal ca nu am primit nici o clarificare in acest sens. La toate intrebarile mele, fetitele de la banca doar zmanbesc in nestire. Am mers la BRD si am luat creditul pe 20 luni. Mai am 5 rate si il termin. Platesc ratele din contul meu de salariu BT. Mi-am retras si investitiile din BT Classic, si acum vreau sa plec la BRD, unde voi mai lua in mai inca un credit de 80k lei, pentru a derula mai departe afecerile mele cu cei ce inteleg nevoile omului, dar nu cu fetitele zambarete, care, din pacate, va reprezinta. Imi pare rau.
Ștefan Marian
Ceapă - Banca Transilvania
Situatia descrisa de dumneavoastra nu face parte din sfera noastra de specializare dar daca imi transmiteti datele dumneavoastra de contact colegii mei va pot contacta pentru lamurirea acestei situatii.
poza de profil
George
Constantinescu
Producem in Romania accesorii de tuning auto si le vindem pe Ebay si Amazon. Putem folosi factoring pana incasam banii de la PayPal?
Ștefan Marian
Ceapă - Banca Transilvania
Prin Factoring se pot finanta facturi cu plata la termen emise catre clientii dumneavoastra, persoane juridice cu care aveti o relatie recurenta. Nu se preteaza pentru astfel de finantari relatiile spot sau vanzarile catre persoanele fizice.
Daca inteleg bine speta dumneavoastra, PayPal este doar un intermediar in relatia comerciala pe care o aveti cu clientii dumneavoastra. Cred ca ar fi utila o discutie detaliata pentru a reusi impreuna sa identificam o posibilitate fiabila de finantare pentru dumneavoastra.
poza de profil
Magda
Sofianu
Buna ziua!
Cum ma puteti ajuta sa verific bonitatea clientilor (riscul de neplata)?
Multumesc!
Laura
Stăncescu - Banca Transilvania
Buna ziua,
Serviciul de verificare a bonitatii clientilor dumneavoastra este parte integranta din produsul de factoring fara recurs. Prin apelarea la un astfel de produs puteti beneficia de verificarea bonitatii clientilor dumneavoastra, fie ei din Romania sau din strainatate.
In cadrul plafoanelor de factoring fara recurs, analiza factorului se axeaza in principal pe bonitatea clientilor clientului nostru. In cazul in care vom putea accepta la finantare anumiti clienti, atunci acest fapt poate reprezenta un semnal pozitiv pentru dumneavoastra.
poza de profil
Iulian
Bobosea
Am inteles ca la factoring apare si o taxa penalizatoare in anumite cazuri. Imi puteti explica despre ce este vorba?
Laura
Stăncescu - Banca Transilvania
Taxa penalizatoare poate aparea in cazul plafoanelor de factoring cu recurs, acolo unde, la expirarea perioadei de finantare, daca facturile finantate nu sunt achitate de clientul dumneavoastra, contravaloarea sumei finantate din aceste facturi va trebui achitata de dumneavoastra.

Incepand cu a doua zi dupa expirarea perioadei de finantare, daca suma respectiva nu a fost achitata se va aplica taxa penalizatoare pentru fiecare zi de restanta, la soldul restant, pana la inchiderea acestuia.

In cadrul plafoanelor fara recurs, taxa penalizatoare nu va aparea in cazul in care relatia dintre dumneavoastra si clientul dumneavoastra decurge conform contractului comercial si datoria de plata a facturilor ramane din punct de vedere legal in sarcina clientului dumneavoastra.

In cazuri exceptionale in care apar situatii de stornari / compensari / orice alta situatie prin care clientul dumneavoastra este descarcat de obligatia platii unei facturi finantate, numai atunci intervine dreptul de recurs al factorului asupra dumneavoastra si lucrurile se desfasoara in acelasi mod descris mai sus.
poza de profil
Gheorghe
Emilia
Buna ziua,
In masura in care as fi debitorul obligatiei de plata dintr-un contract comercial al caror creante fac obiectul unui contract de factoring fara regres ( Banca a cumparat creanta din contractul comercial) exista vreun risc pentru debitor? Creanta cumparata de Banca se poate asimila unui imprumut? Factorul (Banca) are vreo obligatie sa raporteze la Banca Nationala creanta cumparata in baza unui contract de factoring fara regres ?

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri