Claudiu Zamfir

Investiții de 25.000 dolari pentru startup-uri IT, inclusiv în România

Thumbnail

Antreprenorii români sunt invitați să aplice online pentru a putea obține investiții de capital de risc de 25.000 de dolari de la o firmă de investiții din Germania, care caută startup-uri IT.

Game-changer.vc urmează să se lanseze vineri, 4 martie 2022, a informat firma de investiții, într-un mail transmis StartupCafe.ro.

Cu sediul la Berlin, investitorii țintesc inițial piața Europei Centrale și de Est (CEE).

Game-changer.vc spune că vine cu o procedură automatizată, în care antreprenorii aflați în căutare de finanțări aplică online, în sistem de „autoservire”, prezentându-și propunerea de business într-un pitch video de 10 minute, fără interviuri suplimentare.

„Game-changer.vc face finanțarea de capital de risc la fel de simplă cum Stripe a făcut procesarea plăților” - susține firma de investiții.

Antreprenorii selectați vor primi o investiție de 25.000 de dolari, destinată unor cheltuieli cum ar fi cele cu diferite licențe, realizarea unui produs demonstrativ, campanii de marketing-test. În plus, fondatorii vor primi asistență în înființarea entității legale, oferte prenegociate de software, consiliere, prezentare către experți relevanți din domeniul respectiv.

Parallax

Vizualizari
1643
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Ad.
TotAla
pai sigur ca e ieftin sa plateasca 25k euro (cat o masina sh in germanica) pe idei de afaceri si eventual prototipuri de aplicatii care mai tarziu pot valora milioane. Sumele pt a vinde sau finanta afaceri IT sunt mult mai mari, nu puneti botul.

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri