Denisa Crăciun

Grupul TechAngels din România: Investiții de 2,4 milioane Euro în startup-uri, la început de 2022

Thumbnail

Investițiile realizate de membrii asociației românești TechAngels s-au ridicat la 2,4 milioane de euro în primul trimestru din 2022, triplu față de aceeași perioadă a lui 2021.

Grupul de investitori privați a întâlnit în cadrul pitch-urilor 37 de startup-uri din care 30% s-au prezentat pentru runde follow-on.

Totodată, aproape 25% din totalul echipelor prezente la pitch-uri sunt în discuții pentru finanțare.

„Anul debutează cu un trimestru solid din perspectiva sumelor alocate dar în același timp este marcat de precauție, conform declarațiilor a 65% dintre membrii noștri. Observăm aceeași tendință și la nivel european unde s-a înregistrat o creștere de 33% a investițiilor în startup-uri față de perioada similară a anului trecut (n.r. conform TechCrunch și CBS Insights State of Venture Report, citat de TechAngels). Mediul economic de la sfârșitul anului trecut, marcat de inflație și explozia prețului energiei, apoi criza din Ucraina, cu efecte ample și din punct de vedere economic, contribuie la creșterea incertidunilor, de aici și atitudinea mai prudentă a unora dintre investitori și chiar și a unora dintre echipele startup-urilor. Totuși, volumul de investiții a fost, pe ansamblu, semnificativ, în linie cu creșterea interesului pentru soluții tech și digitalizare în toate industriile și laturile vieții”, spune Mălin-Iulian Ștefănescu, Președintele TechAngels.

Aproape 55% dintre ideile prezentate în pitch-uri au fost dedicate în această perioadă digitalizării vieții curente- managementul sănătății, îngrijirii personale, al activitatilor sportive și de timp liber, urmate de soluții pentru afaceri, 45%, în domenii diverse- de la financiar, HR, servicii de teren, investiții, marketing, servicii de sănătate, la agricultură.

Din perspectiva soluțiilor tehnice, multe proiecte sunt platforme SaaS și integrează automatizări, module AI, Deep Learning, robotizare, low sau no code.

Printre proiectele deosebite ale primului trimestru, se poate remarca finanțarea organizată pentru dezvoltarea accelerată la nivel internațional a Tokinomo.

Runda pre-serie A, de 1,7 milioane de dolari în care TechAngels au fost în lead este utilizată pentru scalarea soluției de marketing la raft, cu sprijinul roboților, concepută de echipa Tokinomo. În proiect s-au alăturat și Early Games Venture și IPP.

„Cred că rezultatele acestui trimestru ne indică o consolidare a comunității TechAngels, care reușeste să suțină cu resurse, chiar în perioade mai incerte, startup-urile aflate în dezvoltare și care au nevoie de sprijin, know-how, coaching și resurse financiare pentru a face saltul către o nouă etapă de creștere, pentru a scala, pentru accelerarea potențialului. Se demonstrează importanța rețelei și a diversității din cadrul grupului nostru, capacitatea de a echilibra diferite puncte de vedere și strategii de finanțare, pe lângă expertiza diversă disponibilă în grup”, spune Președintele TechAngels.

Media investițiilor realizate de investitorii TechAngel este de peste 20.000 Euro, în condițiile în care un procent de aproximativ o treime a optat să nu investească în acest trimestru, parte dintre aceștia fiind noi membri ai grupului.

Thumbnail

În 2022, asociația TechAngels vrea să continue ritmul de conectare cu fondatorii și echipele startup-urilor, să crească nivelul de implicare și interactivitate în cadrul grupului de investitori.

Intenția este de a valorifica expertizele multiple și de a favoriza schimbul de experiențe și opinii în cadrul grupului.

De asemenea, pentru investitori vor exista oportunități de învățare și actualizare legate de apartenența și, respectiv accesul, la asociațiile europene din care Tech Angels face parte.

Parallax

Vizualizari
427
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri