Claudiu Zamfir

Ghid revizuit pe 2022 la ajutoarele de stat pentru firmele care fac investiții de minimum 1 milion Euro prin schema 807

Thumbnail

Ministerul Finanțelor a publicat, luni, în Monitorul Oficial revizia a șasea a ghidului de finanțare pentru firmele care fac investiții noi de cel puțin 4,5 milioane de lei (1 milion de euro la cursul de schimb de la stabilirea schemei), prin schema de ajutoare de stat instituită de Hotărârea de guvern 807/2014.

Acum vorbim despre Ordinul ministrului finanțelor nr. 256/2022 privind aprobarea Ghidului solicitantului elaborat în baza Hotărârii Guvernului nr. 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie — Revizia 6.

Conform reviziei a șasea a ghidului, ajutoarele de stat au valori maxime de 22,5 milioane de euro până la 45 milioane de euro pentru o companie care face o investiție nouă, în funcție de județul de implementare. De asemenea, intensitatea sprijinului variază de la maximum 30% la maximum 60% din investiție.

 Bucureștiul nu este eligibil, iar din județul Ilfov doar anumite localități. În restul țării, schema se aplică, cu diferențele de intensitate și valoare maximă a ajutorului de stat, specificate în ordin.

Ca și până acum, valoarea minimă a investiției realizate de o companie care vrea ajutor de stat este 4,5 milioane de lei, fără TVA.

Proiectul unic de investiții eligibil este orice investiție inițială demarat de același beneficiar, la nivel de grup, într-un interval de 3 ani de la data demarării lucrărilor la o altă investiție care beneficiază de ajutor în același județ. Prin grup se înțelege societatea-mamăși toate filialele acesteia.

Exemple de calcul autor de stat pe HG 807:

Pentru o firmă care face o investiție de 13,5 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 3 milioane euro, iar valoarea costurilor eligibile este de 9 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 2 milioane euro, în municipiul Iași, localitate situată pe harta regională în regiunea Nord-Est, cu intensitate maximă de 50%, ajutorul de stat se determină după cum urmează:

Valoarea totală a costurilor eligibile x Intensitatea maximă = 9 milioane lei x 50% = 4,5 milioane lei.
 
Pentru o companie care realizează o investiție de 315 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 70 milioane euro, iar valoarea costurilor eligibile este de 270 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 60 milioane euro, tot la Iași, ajutrul de stat va fi astfel:

Valoarea maximă a ajutorului = 0,5 × (225.000.000 lei + 0,50 × 45.000.000 lei) =0,5 × 247.500.000 lei = 123.750.000 lei.

Schema de ajutor de stat este inclusă în Programul „Ajutoare de stat pentru finanțarea proiectelor pentru investiții” din cadrul bugetului Ministerului Finanțelor - Acțiuni generale.

Bugetul maxim al schemei este de 6,38 miliardelei, respectiv echivalentul a aproximativ 1,45 miliarde euro, cu posibilitatea suplimentării, astfel:

  • a) credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finațare pentru perioada 2014-2023;
  • b) credite bugetare pentru plata ajutorului de stat aprobat în baza acordurilor pentru finanțare emise, pentru perioada 2015 - 2028.

Bugetul anual mediu al schemei este de 638 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 145 milioane euro, astfel cum va fi stabilit prin legile bugetare anuale.

Vezi Ghidul de finanțare, revizia a șasea:

Monitorul Oficial Partea I Nr. 247Bis(1) by claus_44 on Scribd

Parallax

Vizualizari
12010
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri