Claudiu Zamfir
Index Ventures, una dintre cele mai puternice firme de investiții la nivel mondial, a lansat, joi, două noi fonduri, în valoare totală de 2,9 miliarde de dolari, pentru finanțarea startup-urilor de tehnologie din toată lumea.
Acestea se adaugă fondului Index Origin, de 200 de milioane de dolari, lansat deja în aprilie 2021, care este axat pe runde de investiții seed, în stadiu incipient de dezvoltare.
„Cu 3,1 miliarde de dolari în noile fonduri, abia așteptăm să susținem următorul val de fondatori de startup-uri, indiferent de stadiul de dezvoltare a afacerii și de localizarea geografică” - a anunțat Index Ventures. Aceste fonduri, împreună, vor ajuta companiile să se dezvolte și să se extindă de la stadiul de seed până la listarea pe bursă și mai departe.
„Vrem să susținem antreprenori creativi, care construiesc tehnologii într-un mod inteligent, pentru a genera produse și servicii minunate în economie” - a spus Jan Hammer, partener în cadrul Index Ventures.
„Nu este vorba numai despre tehnologia cea mai bună, nu e vorba doar despre viziunea cea mai bună, aici vorbim despre a genera un set de produse pe care consumatorii sau companiile le iubesc. Aceste trei caracteristici - viziune, acțiune și comercialism - le găsim adesea la antreprenorii de succes cu care lucrăm” - a afirmat și Mike Volpi, un alt partener în cadrul firmei de investiții.
Index Ventures a finanțat, de-a lungul timpului, companii tech importante, precum: Facebook, Revolut, Dropbox, Etsy, Roblox , Robinhood, Slack, Wise, Skype, Discord, Patreon.
Firma de investiții are birouri la Londra, Geneva, San Francisco și Jersey.