Claudiu Zamfir

FOTO. Schema PNRR prin care startup-urile românești vor primi finanțări de 200.000 Euro de la fonduri de investiții

Thumbnail

Startup-urile românești, firmele ceva mai dezvoltate și companiile mari vor putea obține finanțări de capital de risc de la 20 de fonduri de investiții care vor fi alimentate cu 400 de milioane de euro, bani europeni din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).

În total, prin PNRR sunt alocați circa 2,55 miliarde euro, fonduri pentru mediul privat. Din acești bani, 400 de milioane de euro vor merge la Măsura 3 - Fondul de fonduri de capital de risc pentru redresare.

Am mai scris pe StartupCafe.ro despre această linie de finanțare, dar acum au apărut detalii, odată cu aprobarea PNRR de către Consiliul ECOFIN.

Cum va funcționa finanțarea, în 5 pași:

  1. În principiu, un fond de fonduri de 400 de milioane de euro va fi constituit pentru România la Fondul European de Investiții (FEI).
  2. În trimestrul II 2022, FEI va deschide un apel la care vor fi invitați să se înscrie viitorii intermediari financiari - firme de investiții care administrează deja sau vor să administreze fonduri de investiții. Apelurile lansate de FEI vor ține cont de termenii de referință aprobați de un Comitet de Investiții sau un departament ministerial desemnat de Guvernul României.
  3. În perioada 2022-2026, în urma unui proces cuprinzător de selecție cuprinzând câteva etape de screening, due diligence și negocieri contractuale, FEI selectează intermediari financiari cu care semnează acorduri de finanțare pentru fonduri de capital de risc (noi sau existente), create pentru o perioadă de 10 ani.
  4. Începând din 2022 până în 2026, intermediarii financiari vor primi finanțarea de la FEI. 20 de astfel de fonduri de investiții naționale sau regionale vor fi constituite, fie de la zero, fie pe baza unor fonduri de investiții existente deja.
  5. Cele 20 de fonduri de investiții finanțate de FEI vor acorda, la rândul lor, finanțări de capital de risc startup-urilor și altor firme românești.

Thumbnail

Clic pt. a extinde schema

Ce atribuții vor mai avea cele 20 de fonduri de investiții:

  • Strângerea de contribuții ale investitorilor privați (fundraising), care să sporească fondurile din PNRR.
  • Due diligence asupra companiilor pe care le vor finanța.
  • Efectuarea de investiții conform criteriilor definite de eligibilitate și ajutorului de stat.
  • Sprijin direct pentru antreprenori.
  • Adăugarea de valoare în companii, de ex. prin instalarea de reguli de guvernanță corporativă, networking, participare la decizii prin cooptarea în deciziile companiei (ex. în consiliul de administrație).
  • Cooperarea cu părțile interesate de capital de risc (inclusiv universități, acceleratoare etc.).

„Aceste fonduri de capital de risc sunt cele care investesc direct în întreprinderi/proiecte, adaugă valoare și vând ulterior aceste participații. Veniturile din vânzarea participațiilor sunt replătite către investitori, inclusiv către fondul de fonduri” - mai scrie în PNRR.

Tipurile de fonduri care vor primi finanțările de 400 milioane euro PNRR:

  • Acceleratoare de antreprenoriat, platforme de crowdfunding sau fonduri de business angels;
  • Fonduri de venture capital, private equity, mezzanine sau coinvestire, existențe sau noi, naționale sau regionale (cu obligația investirii contribuției primite din PNRR în România);
  • Fonduri de capital de risc axate pe tehnologie;
  • Fonduri de tip pre-IPO,
  • Fonduri de infrastructură care vor finanța proiecte de eficiența energetică sau energie regenerabilă;
  • Fonduri de transfer tehnologic pentru comercializarea inovării.

Câți bani vor primi startup-urile românești

Cu finanțarea PNRR de 400 de milioane de euro plus contribuții de la investitori privați, cele 20 de fonduri de investiții vor acorda runde de investiții unui număr de 100 de startup-uri românești și alte firme:

  • 50.000-200.000 euro pentru start-up-uri,
  • 200.000 – 3.000.000 euro pentru companii în stagii incipiente de creștere,
  • 3.000.000 – 5.000.000 pentru firme în etape avansate de creștere,
  • peste 5.000.000 pentru midcaps (companii cu până la 3.000 de angajați fiecare),
  • 5.000.000 – 20.000.000 pentru proiecte de tip energie regenerabilă sau biomasă.

Finanțările vor fi de două tipuri:

  • capital de risc (equity). Fondul de investiții reține părți sociale din firma finanțată, poate prelua un anumit control de gestiune a firmei și poate primi din profitul firmei.
  • cvasicapital (quasi-equity). Se situează între capitalul propriu și datorie, având un risc mai mare decât datoriile nesubordonate și un risc mai mic decât capitalul comun. Cvasicapitalul poate fi un împrumut negarantat. Uneori, cvasicapitalul poate fi convertit în părți sociale în firma finanțată, pe care le reține fondul de investiții.

 

Fila PNRR cu finanțările de 2,55 miliarde euro pentru firme private:

C9. Suport Pentru Sectorul Privat CDI (Versiunea Extinsă) by claus_44 on Scribd

Parallax

Vizualizari
15615
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri