Claudiu Zamfir

Fonduri nerambursabile 2018: Până la 25.000 de lei pentru firme private care vor să se promoveze în străinătate. Când se fac înscrierile online în programul Internaționalizare

Thumbnail

Statul a anunțat oficial când începe sesiunea de înscriere a firmelor private mici și mijlocii din România în programul Internaționalizare 2018, prin care acestea pot obține ajutoare  nerambursabile de până la 25.000 de lei fiecare, pentru merge în străinătate, la târguri și expoziții sau pentru alte forme de promovare pe piețele externe.

Sesiunea de înscriere online va fi în perioada 17 septembrie , ora 10.00 - 24 septembrie 2018, ora 10.00, într-o aplicație online care se va deschide pe site-ul aippimm.ro, al Direcției de Politici Antreprenoriale din subordinea Ministerului pentru Mediul de Afaceri.

Statul spune că a simplificat modul de aplicare și decontarea sfață de ediția de anul trecut, iar ajutorul se va acorda sub formă de sumpă fixa, de tip sprijin forfetar.

Prin Program, se finanţează participări ale operatorilor economici români la târguri și expoziţii cu caracter internațional, organizate în afara țării, cu stand de prezentare a produselor/serviciilor, precum și participarea la misiuni economice.

Finanțarea se va acorda operatorilor economici în sume fixe, de tip sprijin forfetar, astfel:

  • 25.000 lei pentru participarea la târguri si expoziții internaționale,
  • 10.000 lei pentru participarea la misiuni economice internaţionale.

Bugetul alocat prezentei sesiuni de depuneri a cererilor de înscriere este de 7,8 milioane de lei. Bugetul total estimat pentru perioada 2017-2020 al schemei de minimis este de 71 de milioane de lei, iar numărul estimat de firme beneficiare este de 5.000. Finanțarea este asigurată din fonduri de la bugetul de stat.

Potrivit ministerului, firmele sprijinite vor fi cele din următoarele domenii:

  • tehnologia informaţiei;
  • sectorul alimentar;
  • fabricarea mobilei;
  • industria textilă;
  • cercetare, inovare ştiinţifică şi medicală.

De asemenea, vor fi favorizate firmele care:

  • au ales ca piețe-țintă zone din afara Uniunii Europene, cu prioritate Africa sau Asia,
  • dețin brand propriu
  • și au un site într-o limbă de circulație internațională.

Thumbnail
Grila evaluare Internationalizare 2018

Datele de contact ale responsabililor din Ministerul pentru Mediul de Afaceri care pot furniza informații sumplimentare despre programul Internaționalizare 2018:

Tel:

  • 0214010558,
  • 0214010581,
  • 0212025283

email:

Descarcă de AICI documentele necesare pentru înscrierea în programul Internaționalizare 2018.

Anunt Deschidere Sesiune_10Sep2018 by Claudiu on Scribd

Parallax

Vizualizari
3014
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri