Adi Iacob

Fonduri europene pentru dezvoltatori blockchain, tehnologia din spatele bitcoin

Thumbnail

Până în 2020, Comisia Europeană va finanța proiecte care ar putea fi bazate pe tehnologia din spatele bitcoin — blockchain, în valoare de până la 340 de milioane de euro, a afirmat joi CE într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Comisia Europeană finanțează din 2013 proiecte în domeniul tehnologiei blockchain prin programele de cercetare ale Uniunii Europene PC7 și Orizont 2020.

Inovatorii și întreprinzătorii europeni oferă deja soluții bazate pe tehnologia blockchain. Actori importanți din sectoarele tradiționale, de exemplu, băncile, societățile de asigurări, bursele de valori, societățile de logistică etc., sunt implicați în proiecte-pilot în domeniu. Multe state membre au anunțat inițiative în acest sens, intenționând să consolideze utilizarea tehnologiei blockchain.

Tehnologiile blockchain, care stochează blocuri de informații ce sunt distribuite la nivelul unei întregi rețele, sunt considerate a reprezenta un progres major în domeniu, întrucât asigură un nivel ridicat de trasabilitate și securitate a tranzacțiilor economice online. 

Odată stocate, înregistrările din blockchain nu pot fi manipulate fără a lăsa în urmă o pistă clară.

Se estimează că aceste tehnologii vor avea un impact semnificativ asupra serviciilor digitale și vor transforma modelele de afaceri dintr-o gamă largă de domenii, cum ar fi sănătatea, asigurările, finanțele, energia, logistica, gestionarea drepturilor de proprietate intelectuală și serviciile guvernamentale.

Comisia Europeană dorește să pornească de la inițiativele existente, să se asigure că acestea pot funcționa la nivel transfrontalier, să consolideze competențele și să abordeze provocările create de noile paradigme generate de tehnologia blockchain (cum ar fi dezintermedierea, încrederea, securitatea și trasabilitatea din faza de proiectare).

Comisia Europeană lansează Observatorul și forumul UE privind tehnologia blockchain

Astăzi, Comisia Europeană a lansat Observatorul și forumul UE privind tehnologia blockchain, cu sprijinul Parlamentului European, reprezentat de Jakob von Weizsäcker, responsabil cu recentul raport privind monedele virtuale.

Observatorul și forumul UE privind tehnologia blockchain va pune accentul pe principalele evoluții din domeniul tehnologiei blockchain, va promova actorii europeni din sector și va consolida cooperarea Uniunii Europene cu diversele părți interesate implicate în activități de tip blockchain.

Observatorul și forumul UE privind tehnologia blockchain va juca un rol activ în a ajuta Europa să exploateze noile oportunități oferite de tehnologia blockchain, să dezvolte competențele și să se impună ca lider în acest domeniu. Acesta va culege informații, va monitoriza și analiza tendințele în domeniu, va propune soluții la provocările care apar și va examina potențialul socioeconomic al tehnologiei blockchain. Observatorul și forumul UE va permite cooperarea transfrontalieră privind cazurile de utilizare practică, reunindu-i în cadrul său pe cei mai buni experți din Europa și oferind un forum deschis pentru experții din domeniul tehnologiei blockchain, pentru inovatori, cetățeni, părțile interesate din sector, autoritățile publice, autoritățile de reglementare și de supraveghere, în care aceștia vor putea discuta și vor putea dezvolta noi idei care să le permită să învețe, să coopereze și să contribuie în mod deschis.

ConsenSys, un actor de talie mondială implantat acum solid în Europa, a fost selecționat ca partener pentru a sprijini acțiunile de comunicare cu publicul larg ale Observatorului în Europa, în urma unei cereri de oferte lansate anul trecut. Ca membru important al comunității blockchain, ConsenSys va aduce un angajament ferm față de dezvoltarea tehnologiei blockchain, competențe solide în domeniu și legături cu ecosistemul blockchain global, precum și o abordare antreprenorială în ceea ce privește cooperarea cu părțile interesate și experții în domeniu din UE și din întreaga lume. După ce va semna contractul la 29 ianuarie 2018, ConsenSys va lucra îndeaproape cu serviciile Comisiei pentru a gestiona activitatea Observatorului și forumului UE.

Context

Comisia Europeană dorește să ofere mai multă vizibilitate actorilor din domeniul tehnologiei blockchain și să se bazeze pe inițiativele existente, să consolideze competențele în domeniu și să abordeze provocările create de noile paradigme generate de tehnologia blockchain, cum ar fi sprijinirea sectorului industrial din UE, îmbunătățirea proceselor economice și crearea unui mediu favorabil pentru noile modele de afaceri. Observatorul și forumul UE privind tehnologia blockchain a fost creat ca un proiect-pilot al Parlamentului European, propus de deputatul PE Von Weizsacker, și are drept scop sprijinirea activității Comisiei în domeniul tehnologiei financiare (fintech).

Fintech constituie una dintre prioritățile de politică ale Comisiei Europene, având în vedere faptul că poate juca și va juca un rol decisiv în atingerea obiectivelor legate de dezvoltarea pieței unice, a uniunii bancare, a uniunii piețelor de capital și a serviciilor financiare de retail.

Recunoscând transformările transsectoriale pe care le-a cunoscut acest domeniu, Comisia a înființat în noiembrie 2016 un grup operativ privind tehnologia financiară, al cărui mandat se bazează pe obiectivul Comisiei de a dezvolta o strategie cuprinzătoare în domeniul fintech. Comisia lucrează în prezent la un Plan de acțiune în domeniul fintech, care va fi prezentat în această primăvară.

Blockchain este cea mai cunoscută tehnologie de distribuire a cărților. O carte este o bază de date care păstrează o înregistrare finală și definitivă a tranzacțiilor. Înregistrările, odată stocate, nu pot fi manipulate fără a lăsa în urmă o pistă clară. Blockchain permite ca o registru să fie ținut într-o rețea într-o serie de noduri, ceea ce evită o localizare centralizată și necesitatea unor servicii intermediare.

Acest lucru este util în special pentru asigurarea încrederii, trasabilității și securității în sistemele care schimbă date sau active. Există multe posibilități de a utiliza blocchain în multe domenii diferite, cum ar fi serviciile financiare, lanțurile de aprovizionare sau asistența medicală.

Ce spun oficialii europeni

Tehnologiile precum cele de tip blockchain pot contribui la reducerea costurilor, sporind totodată încrederea, trasabilitatea și securitatea. Aceste tehnologii au un potențial enorm de a face mai sigure tranzacțiile sociale și economice online, asigurând protecția împotriva unor eventuale atacuri și eliminând necesitatea unui intermediar. Dorim să mobilizăm capitalul valoros de competențe al Europei și să profităm de excelența întreprinderilor nou înființate europene pentru a deveni o regiune care să servească drept exemplu la nivel mondial, o regiune care va dezvolta tehnologia blockchain și va investi în utilizarea la scară largă a acesteia, a spus Andrus Ansip, vicepreședintele pentru piața unică digitală.

Dintre numeroasele tehnologii care impulsionează în acest moment inovarea în domeniul digital, blockchain are potențialul de a avea un impact cu adevărat transformator asupra serviciilor și piețelor financiare. Observatorul și forumul privind tehnologia blockchain va monitoriza evoluțiile, iar constatările sale vor contribui la definirea politicilor noastre, a afirmat Valdis Dombrovskis, vicepreședintele responsabil cu stabilitatea financiară, serviciile financiare și uniunea piețelor de capital.

Consider că tehnologia blockchain rescrie regulile jocului și îmi doresc ca Europa să fie unul dintre actorii-cheie care o dezvoltă. Trebuie să creăm un mediu propice în acest sens - o piață unică digitală pentru tehnologia blockchain, care să aducă beneficii tuturor europenilor, și nu un mozaic de inițiative disparate, a declarat Mariya Gabriel, Comisarul responsabil cu economia și societatea digitală.

Parallax

Vizualizari
4854
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri