Apicultorii, chemați să-și ceară fondurile europene din Programul Național Apicol - Finantari - StartupCafe.ro
Claudiu Zamfir

Apicultorii, chemați să-și ceară fondurile europene din Programul Național Apicol

Thumbnail

Apicultorii din România pot să depună până la data de 1  august 2018 cererile şi documentele doveditoare pentru fondurile europene și de la bugetul de stat din Programul Naţional Apicol pentru anul 2018, care ajung la un total de aproape 33,4 milioane de lei, a anunțat, joi, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), într-un comunicat remis StartupCafe.ro.

Documentele se depun la:

  • Centrele judeţene APIA/Centrul Municipiului București
  • ori la Centrul județean cel mai apropiat de sediul social, de vatra stupinei sau de locul de deplasare în pastoral al stupinei

În conformitate cu Hotărârea nr.307/2018 pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr.443/2017 privind aprobarea Programului Național Apicol pentru perioada 2017-2019, valoarea sprijinului financiar alocat din bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, este de 99.340 mii lei, din care suma de 49.670 mii lei reprezintă contribuția Uniunii Europene la programele apicole naționale.

Pe ani, banii sunt repartizați astfel:

  • pentru anul 2017 - 32.542 mii lei;
  • pentru anul 2018 - 33.399 mii lei;
  • pentru anul 2019 - 33.399 mii lei.

Plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA după finalizarea tuturor controalelor aferente cererilor de plată depuse pentru Programul Național Apicol și după centralizarea sumelor eligibile pentru verificarea încadrării în plafonul alocat.   

Plățile aferente anului 2018 se efectuează la cursul de schimb de 4,6585 lei/euro stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) la data de 29 decembrie 2017.

Pe site-ul APIA: www.apia.org.ro, în cadrul secţiunii: Măsuri de piaţă – Apicultură – Anul 2018 (http://www.apia.org.ro/ro/directia-masuri-de-piata/apicultura/anul-2018), se regăsesc informații privind Programul Naţional Apicol pentru anul 2018.

Citește și:

Fonduri europene 2018: Termen nou și apicultori excluși din Programul Național Apicol

Vizualizari
4982
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu