Fonduri europene 2019: SRL, PFA și alte firme cer max. 600.000 Euro - max. 1,5 milioane Euro pentru afaceri cu sucuri, gem, cidru, țuică

În perioada aceasta se fac deja înscrieri online pentru fondurile europene cu limite maxime de la 600.000 de euro până la 1,5 milioane de euro destinate firmelor românești, de la microîntreprinderi până la cele mari, organizate ca SRL, PFA și în alte forme, pentru afaceri cu procesarea fructelor. Se cer bani pentru producția de sucuri naturale, gemuri, băuturi alcoolice slabe, ca cidrul, sau tari, precum țuica românească, prin submăsura 4.2a - PNDR.

 
 

Agenţia pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), din subordinea Ministerului Agriculturii, a deschis înscrierea, în perioada 19 august 2019 – 31 ianuarie 2020, ora 16.00, în prima sesiune din 2019, la fondurile UE din submăsura 4.2a „Investiții în procesarea/ marketingul produselor din sectorul pomicol” (inclusiv pentru Aria de aplicabilitate teritoriul ITI Delta Dunării) din Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Cererile de finanțare se depun online, pe site-ul AFIR, AICI.

 
 

Fondurile totale disponibile sunt de 26.800.000 euro, împărțite astfel:

 
 

  • 10.000.000 euro pentru domeniul de intervenție DI 3A „Îmbunătățirea competitivității producătorilor primari printr-o mai bună integrare a acestora în lanțul agroalimentar prin intermediul schemelor de calitate, al creșterii valorii adăugate a produselor agricole, promovarea pieței locale, a circuitelor scurte de aprovizionare, grupurilor de producători și a organizațiilor interprofesionale”.
  • 16.800.000 euro pentru domeniul de intervenție DI 6A „Facilitarea diversificării, a înființării și a dezvoltării de întreprinderi mici și a creării de locuri de muncă”.

Ghidul și celelalte documnete necesare sunt publicate pe site-ul AFIR la secțiunea sumbasura 4.2a.

Pentru proiectele câștigătoare, firmele românești din domeniul procesării fructelor, în funcție de mărimea afacerilor,  pot obține fonduri europene, în procent de maximum 40% sau maximum 50% din valoarea totală a cheltuielilor eligibile din proiect. Restul banilor, plus cheltuielile ne-eligibile trebuie asigurate de antreprenori.

 
 


Acestea sunt limitele maxime de finanțare pe proiect:

Întreprinderi micro și mici -  intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

  • 600.000 euro pentru proiectele care nu presupun investiții care acoperă tot lanțul alimentar;
  • 900.000 euro pentru investițiile care acoperă tot lanțul alimentar (colectare,  depozitare, condiționare,  procesare și comercializare);

Întreprinderi mijlocii - intensitatea sprijinului este de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

  • 800.000 euro pentru proiectele care nu presupun investiții care conduc la un lanț alimentar integrat;
  • 1.100.000 euro pentru investițiile care conduc total un lanț alimentar integrat (colectare,  depozitare, condiționare, procesare și comercializare).

Întreprinderi mari - intensitatea sprijinului este de 40% din totalul cheltuielilor eligibile, fără a depăși:

  • 1.000.000 euro pentru proiectele care nu presupun investiții care conduc la un lanț alimentar integrat;
  • 1.500.000 euro pentru investițiile care conduc la un lanț alimentar integrat; Intensitatea sprijinului nerambursabil se va putea majora cu 20 de puncte procentuale, în cazul operaţiunilor sprijinite în cadrul Parteneriatului european pentru inovare  (PEI). Majorarea intensității sprijinului nerambursabil pentru operaţiunile sprijinite în cadrul se va aplica doar în cazul solicitanților care depun pe sM 16.1a proiecte ce vizează și operațiuni similare sM 4.2a, şi nu solicitanţilor aferenţi submăsurii 4.2a.

Beneficiarii selectați vor putea primi și un avans de maximum  50% din valoarea eligibilă nerambursabilă, după semnarea Contractului de finanțare. Pentru avans este nevoie de o garanţie financiară de la o bancă, la valoarea întregii sume solicitate.

Ce afaceri se pot face cu aceste fonduri europene

Acești bani europeni sunt pentru afaceri cu procesarea și marketingul fructelor de la pomii fructiferi.  Vorbim aici de produse agricole cuprinse în Anexa I la Tratatul privind Funcţionarea Uniunii Europene (TFUE).

Exemple: Pot fi făcute afaceri în producerea de sucuri naturale din fructe, gemuri din fructe, cidru, țuică natrurală.  

NU este permis ca materia primă colectată în vederea procesării să provină  din flora spontană. De exemplu: afinele, murele, coacăzele, nucile, alunele, etc., recoltate din păduri de amestec şi plantaţii abandonate (ce nu pot fi încadrate în categoria produselor agricole propriu-zise) nu pot constitui materie primă destinată procesării în cadrul acestei submăsuri.

Atenție, pentru proucția de băuturi alcoolice pot aplica doar microîntreprinderile (firme care au maximum 9 angajați) și formele asociative.

La băuturi alcoolice, limitele maxime la finanțarea nerambursabilă sunt:

  • 200.000 de euro pentru microîntreprinderi;
  • 300.000 de euro pentru formele asociative (grupuri de producători și cooperative).

Ce se poate cumpăra cu banii europeni - cheltuieli eligibile:

Cheltuieli aferente investițiilor corporale:

- Înfiinţarea, extinderea şi modernizarea unităţilor ce colectează, condiționează şi/ procesează materie primă provenită din sectorul pomicol menționată în Anexa I de la TFUE, inclusiv pentru producerea băuturilor alcoolice;
- construcții destinate unei etape sau întregului flux tehnologic (colectare2-depozitare (materie primă/produse) -sortare-condiționare-procesare-comercializare);
- infrastructură internă şi utilităţi, precum şi branşamente şi racorduri necesare proiectelor, sisteme supraveghere video pentru activitatea propusă prin proiect etc;
- unităţi mobile de procesare.
- pentru respectarea conditiilor de igienă, sanitar-veterinare și a fluxului tehnologic, sunt eligibile spațiile destinate personalului de producție: laboratoare, vestiare tip filtru pentru muncitori, spațiu pentru pregătirea și servirea mesei etc.
- achiziţionarea, inclusiv în leasing, de utilaje noi, instalaţii, echipamente şi mijloace de transport specializate în scopul colectarii materiei prime.

Vor fi considerate cheltuieli eligibile mijloacele de transport specializate care transportă numai un anumit tip de materii prime/mărfuri adecvate activității descrise în proiect:

  • Autoizoterme (prevăzute cu izolație termică a pereților, dar fără agregat frigorific, fiind folosite pentru transportul mărfurilor alimentare);
  • Remorci și semiremorci izoterme cu și fără agregate de frig sau de control al temperaturii;
  • Cisterne pentru transport specializat pentru materia prima/produsul finit aferent activitatii din proiect;
  • Autoizoterme cu frig (transport produse perisabile sau cu temperaturi controlate).

Cheltuieli cu active necorporale:

- Organizarea şi implementarea sistemelor de management a calităţii şi de siguranţă alimentară, dacă sunt în legătură cu investiţiile corporale ale proiectului;
- Achiziționarea de tehnologii (know‐how), patente şi licenţe pentru pregătirea implementării proiectului;
- Achiziţionarea de software, identificat ca necesar în documentația tehnico-economică a proiectului.
- Cheltuieli aferente marketing-ului produselor obținute:

  • lansarea unui site – pentru promovarea și comercializarea propriilor produse;
  • etichetarea (crearea conceptului);
  • creare/achiziționare/înregistrare marcă înregistrată/brand.

Cheltuielile aferente marketing-ului produselor obținute se vor face în limita a 5% din valoarea eligibilă a proiectului, dar nu mai mult de 30.000 de euro.

Condiții pentru firmele beneficiare

Firma va demonstra ca profitul mediu anual (ca medie a ultimilor 3 ani fiscali) nu depășește de 4 ori valoarea sprijinului solicitat.

Ca forme de organizare, categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt:

  • Persoana fizica autorizata (infiintata in baza OUG nr. 44/ 2008) cu modificarile si completarile ulterioare;

  • Intreprinderi individuale (infiintate in baza OUG nr. 44/ 2008) cu modificarile si completarile ulterioare;

  • Intreprinderi familiale (infiintate in baza OUG nr. 44/ 2008) cu modificarile si completarile ulterioare;

  • Societate in nume colectiv - SNC (infiintata in baza Legii nr. 31/ 1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare);

  • Societate in comandita simpla - SCS (infiintata in baza Legii nr. 31/ 1990 republicata cu modificarile si completarile ulterioare);

  • Societate pe actiuni - SA (infiintata in baza Legii nr. 31/ 1990, cu modificarile si completarile ulterioare);

  • Societate in comandita pe actiuni - SCA (infiintata in baza Legii nr. 31/ 1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare);

  • Societate cu raspundere limitata - SRL (infiintata in baza Legii nr. 31/ 1990 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare);

  •  Cooperative agricole infiintate in baza Legii nr. 566/ 2004, cu modificarile si completarile ulterioare, care deservesc interesele membrilor prin investitiile prevazute in proiect;

  •  Societati cooperative infiintate in baza Legii nr. 1/ 2005 republicata, cu modificarile si completarile ulterioare) care deservesc interesele membrilor prin investitiile prevazute in proiect;

  •   Grup de producatori (Ordonanta Guvernului nr. 37/ 2005 privind recunoasterea si functionarea grupurilor si organizatiilor de producatori, pentru comercializarea produselor agricole, cu completarile si modificarile ulterioare) care deservesc interesele membrilor prin investitiile prevazute in proiect.

Consultă Ghidul solicitantului de pe site-ul AFIR