Claudiu Zamfir

Fonduri europene 2019: Câte 50.000 Euro pentru startup-uri IT

Thumbnail

Startup-urile IT din Uniunea Europeană, inclusiv cele din România, pot obține granturi de până la 50.000 de euro fiecare, pentru a dezvolta afaceri legate de tehnologia blockchain, în cadrul unui accelerator de business finanțat din fonduri europene, la care se fac înscrieri online.

Până pe 26 mai 2019, antreprenorii interesați pot aplica online, AICI, la programul de accelarare Blockchers. Aplicațiile au început deja din martie.

Acceleratorul de afaceri dispune de fonduri totale de 750.000 de euro, prin programul UE de finanțare a inovării Horizon 2020.

Aplicanții pot fi startup-uri care dezvoltă idei de afaceri în zona tehnologiilor blockchain sau distributed ledger (DTLs). Aceste startup-uri trebuie să-și găsească un partener-firmă IMM care utilizează aceste tehnologii. În cadrul programului, startupurile selecționate vor implementa o soluție blockchain sau DTL pentru cazul de afacere al IMM-ului lor partener.

Aplicanții selecționați vor putea obține granturi de până la 50.000 de euro fiecare, fără să li se rețină părți sociale din firme.

De asemenea, startup-urile câștigătoare vor beneficia de training în Spania și acces la programe certificate ale Frankfurt School Blockchain Center (Germania).

Pentru mai multe informații, consultați Ghidul solicitantului și site-ul programului.

Parallax

Vizualizari
7013
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri