Adi Iacob

Fond de 41 milioane euro de la UE pentru domeniul securității cibernetice

Thumbnail

Comisia Europeană a anunțat că va angaja aproximativ 41 de milioane de euro prin intermediul programului Orizont, programul de cercetare și inovare al UE, pentru a sprijini 9 proiecte care vizează găsirea de soluții inovatoare în materie de securitate cibernetică și de protecție a vieții private.

Cinci dintre aceste noi proiecte se vor concentra pe soluții de securitate cibernetică și de protecție a vieții private destinate cetățenilor și întreprinderilor mici și mijlocii (IMM-uri). Celelalte patru proiecte vor contribui la îmbunătățirea unor sisteme de securitate critice, cum ar fi infrastructurile de sănătate și sistemele de transport multimodal. 

 În plus, 21 de vor fi finanțate prin Mecanismul pentru interconectarea Europei, programul european pentru rețele și infrastructuri, care acoperă și sectorul digital, potrivit unui comunicat de presă al Comisiei Europene.

Cu un total de 7,6 milioane de euro, aceste din urmă proiecte vor consolida capacitatea UE în materie de securitate cibernetică, pentru ca aceasta să fie mai bine pregătită și să contracareze mai eficient amenințările și incidentele cibernetice. 

De exemplu, trei spitale din Croația și Letonia își vor spori gradul de pregătire prin implementarea unor îmbunătățiri tehnice și organizatorice, iar în Italia va fi înființat un centru de schimb de informații și de analiză (ISAC) pentru sectorul aviației.

Sprijinul pentru noile proiecte face parte din angajamentul UE de a construi o cultură și capacități solide de securitate cibernetică, pentru a rezista și a răspunde la viitoarele amenințări și atacuri cibernetice.
 

Parallax

Vizualizari
498
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri