Claudiu Zamfir

Fond de 890 milioane dolari pentru startup-uri, de la un investitor în Snapchat

Thumbnail

Compania de investiții americană Lightspeed Venture Partners, unul dintre primii finanțatori ai aplicației Snapchat, a lansat, marți, 3 noi fonduri, în valoare totală de peste 4 miliarde de dolari, dintre care 890 de milioane de dolari destinați startup-urilor din toată lumea, în plină criză coronavirus COVID-19.

„În aceste vremuri dificile, când lumea luptă împotriva pandemiei, Lightspeed rămâne concentrată pe misiunea sa de a servi astăzi oamenii extraordinari care construiesc companiile de mâine. Nu doar în vremurile bune, ci mereu. Această pandemie a transformat viața personală și profesională a angajaților, a fondatorilor și a investitorilor și va continua să prezinte provocări în lunile următoare”, spun cei de la Lightspeed Venture Partners.

Cele 3 noi fonduri Lightspeed sunt:

- Lightspeed Venture Partners XIII, L.P. (Fund XIII) -  890 milioane de dolari. Va acorda runde de investiții de tip seed, serie A și serie B unor firme early stage. În general, investițiile seed pot ajunge până la 2 milioane de dolari. Rundele de serie A sunt în zona 4-7 milioane de dolari, dar pot ajunge și la 15 milioane sau mai mult. Investițiile de serie B sunt considerate a fi în jurul a 30 de milioane de dolari, dar în toate cazurile depinde foarte mult de ambițiile și potențialul de expansiune ale companiei beneficiare.

- Lightspeed Venture Partners Select IV, L.P. (Select Fund IV) -  1,83 miliarde de dolari. Investițiile vor ținti în principal companiile finanțate deja de Lightspeed și care au nevoie de runde suplimentare pentru scalare.

- Lightspeed Opportunity Fund, L.P. (Opportunity Fund) - 1,5 miliarde de dolari. Acesta este un fond constituit din angajamente ale unor investitori cu statul de limited partners (LP). ca principiu, acest tip de investitori primit investiții în fond, însă cu anumite condiții și cu posibilitatea de a se retrage. Acest fond este destinat mai degrabă companiilor din afara SUA, banii urmând să fie investiți alături de partenerii Lightspeed din Europa, Israel, Asia de Sud-Est, China, India.

Compania de investiții are sediul central în Silicon Valley.
 

Parallax

Vizualizari
1299
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri