Claudiu Zamfir

Credite cu dobândă zero pentru mici afaceri: Ordonanța 42 în Monitorul Oficial

Thumbnail

Sâmbătă, 4 aprilie 2020, s-a publicat în Monitorul Oficial Ordonața de Urgență a Guvernului (OUG) 42/2020, prin care microîntreprinderile și firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor putea accesa credite bancare cu plafoane maxime de la 500.000 lei la 800.000 de euro fiecare, cu dobânzi zero și cu garanții de stat, pentru a putea fi accesate mai ușor, în contextul situației coronavirus COVID-19.

Potrivit Ministerului Finanțelor, statul va plăti dobânzile și comisioane de administrare și risc pe următorii 1-3 ani pentru fiecare firmă beneficiară care accesează creditele de la bănci în programul IMM Invest, modificat de Guvern.

Bugetul schemei de ajutor de stat este de 781 milioane lei (161 milioane euro), iar plafonul maxim de garantare este de 15 miliarde lei, echivalentul în lei a 3,1 miliarde euro. Prin implementarea schemei se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximu de 40.000 beneficiari.

Rămâne de văzut ce bănci vor mai fi dispuse să afIMM investcorde creditele pentru firme, în condițiile în care atât Guvernul cât și Parlamentul au adoptat reglementări generale pentru amânarea plății ratelor debitorilor, în afara situațiilor în care băncile negociau voluntar cu clienții, de la caz la caz, anumite amânări la plată.

Credite cu dobânză zero - beneficiari eligibili

Vor putea accesa facilitățile o serie întreagă de microîntreprinderi și firme mici și mijlocii, din aproape toate domenii, Guvernul reducând acum lista de coduri CAEN care nu sunt eligibile.

Astfel, NU sunt eligibile la program firmele din sectoarele/domeniile:

  • activități de jocuri de noroc și pariuri,
  • producție sau comercializare de armament, muniții, explozibili, tutun, alcool, substanțe aflate sub control național, plante, substanțe și preparate stupefiante și psihotrope,
  • activități de investigare și protecție.

Valoarea și durata creditelor cu dobândă zero pentru IMM

Durata maximă a finanţărilor este de 6 ani în cazul creditelor pentru investiţii şi de 3 ani în cazul creditelor/liniilor de credit pentru capital de lucru. Creditele/liniile de credit pentru capitalul de lucru pot fi prelungite cu maximum 3 ani.

Valoarea maximă a creditelor/liniilor de credit pentru finanţarea capitalului de lucru este de 5 milioane de lei, iar pentru creditele de investiţii, valoarea maximă a finanţării este de 10 milioane de lei. De asemenea, creditele cumulate acordate unei companii se vor încadra în limita totală a 10 milioane de lei.

Băncile vor analiza solicitările ținând cont de una dintre cele două limitări introduse de lege pentru respectarea condițiilor ajutorului de stat.

Astfel, creditele se vor încadra în dublul masei salariale anuale a beneficiarului, reprezentată de cheltuielile salariale, precum și contribuțiile sociale și costul cu personalul care lucrează în cadrul întreprinderilor, dar care se află oficial pe statul de plată al unor subcontractanți, pentru 2019 sau pentru ultimul an disponibil.

Un alt plafon care poate fi utilizat pentru determinarea valorii creditului reprezintă 25% din cifra de afaceri netă a beneficiarului pe 2019, respectiv venitul brut sau norma de venit în cazul persoanelor fizice care obțin venituri din activități independente.

Dacă beneficiarii depun justificări din care să rezulte nevoile lor de lichidități (acestea pot include atât costuri cu capital de lucru, cât și costurile cu investiții), cuantumul împrumutului poate fi majorat pentru a acoperi nevoile de lichidități de la momentul acordării pentru următoarele 18 luni.

În cazul întreprinderilor create la 1 ianuarie 2019 sau după această dată, cuantumul maxim al împrumutului nu poate depăși masa salarială anuală estimată pentru primii doi ani de activitate.

Valoarea maximă a fiecărei finanțări va fi de 500.000 lei pentru microîntreprinderi și de 1 milion de lei pentru întreprinderile mici. Statul garantează 90% din valoarea acestor credite.

Firmele care aplică pentru obținerea granturilor depun un document scris prin care se angajează să nu disponibilizeze personalul existent de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență până la 31 decembrie 2020. Întreprinderea poate organiza programul de lucru al salariaţilor în funcţie de evoluţia activității curente a acesteia.

Ministerul Finanțelor Publice va acoperi prin granturi 100% din dobânzile, comisioanele de administrare și risc pentru liniile de credit/capital de lucru, precum și pentru creditele de investiții.

Ajutorul nu poate depăși 120.000 de euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul pescuitului și acvaculturii sau 100.000 euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole.

Perioada de acoperire prin grant de la buget a dobânzii și comisioanelor de administrare și risc este de la momentul acordării creditelor/liniilor de credit contractate după intrarea în vigoare a ordonanţei de urgenţă şi - până la 31 decembrie 2020.

Grantul pentru dobânzi se aprobă anual printr-un act normativ cu putere de lege pentru anul 2020 şi pentru următorii 2 ani doar în condiţiile în care creşterea economică estimată de Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză pentru această perioadă se situează sub nivelul creşterii economice din anul 2020. Subvenţionarea dobânzii se realizează în condiţiile respectării prevederilor legislaţiei din domeniul ajutorului de stat în vigoare.

Perioada de valabilitate a schemei, respectiv perioada în care se selectează beneficiarii şi se emit scrisori de garanție/acorduri de finanțare este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor ordonanței de urgență aprobate de Guvern și data de 31 decembrie 2020, iar  perioada în care se poate efectua plata grantului este cuprinsă între data intrării în vigoare a prevederilor prezentei ordonanțe de urgență și data de 31 martie 2021, inclusiv, cu posibilitatea prelungirii.

OUG 42 - credite dobanda zero by Claudiu on Scribd

Parallax

Vizualizari
33338
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri