Claudiu Zamfir

Banca Transilvania introduce o tehnologie de inteligență artificială de la Qualitance și IBM

Thumbnail

Banca Transilvania a selectat companiile de tehnologie Qualitance și IBM Global Business Services (GBS) să dezvolte o soluție bazată pe inteligență artificială, care oferă experiențe digitale unitare angajaților și clienților băncii.

Noua soluție a fost construită cu ajutorul platformei de tehnologie FlowX.AI, creată inițial de către Qualitance, spune firma IT într-un comunicat transmis StartupCafe.ro.

Platforma ajută Banca Transilvania în reconstruirea, simplificarea și automatizarea interacțiunilor digitale dintre angajați și clienți, accelerând operațiunile și dezvoltările digitale ulterioare. Cei trei parteneri – BT, IBM GBS şi Qualitance - au implementat platforma FlowX.AI și au realizat integrarea acesteia cu multiple sisteme existente, urmând să fie scalată în întreaga rețea Banca Transilvania, formată din peste 500 de sucursale şi agenţii.

Suntem încântați că avem oportunitatea de a oferi cea mai avansată platformă de dezvoltare de experiențe digitale din sectorul financiar în cadrul BT, alături de care am descoperit aceeași viziune despre viitorul serviciilor financiare. În egală măsură, suntem onorați că parteneriatul de peste 10 ani pe care îl avem cu IBM se extinde într-unul dintre cele mai ambițioase proiecte ale noastre de până acum”, declară Ioan Iacob, cofondator Qualitance și CEO FlowX.AI.

Noua platformă înseamnă adoptarea celor mai noi tehnologii IT care ne ajută la reducerea complexităţii operaţionale, cu efecte pozitive atât pentru clienţi, cât şi pentru angajaţi. Pe lângă pasul făcut de BT pentru continuarea evolutiei tehnologice, dezvoltarea platformei a fost o experienţă de învăţare pentru noi – ca bancă și echipă. Mulţumim partenerilor IBM GBS şi Qualitance”, spune Leontin Toderici, Director General Adjunct Operaţiuni, Banca Transilvania.

FlowX.AI revoluționează modul în care companiile cu infrastructură complexă, precum bănci, companii de asigurări, telecom sau oil & gas, construiesc și oferă interacțiuni digitale angajaților și clienților. Platforma ajută companiile să dezvolte într-un ritm accelerat interfețe digitale scalabile, folosind componente de inteligență artificială și design comportamental.

Bazată pe o arhitectură proprie inovatoare și hiper scalabilă, o bibliotecă de componente reutilizabile și inteligență artificială, platforma FlowX.AI accelerează dezvoltarea de noi funcționalități digitale, astfel încât module bancare complexe să poată fi implementate în 10 săptămâni.

Platforma ajută companiile mari să creeze interacțiuni intuitive atât pentru clienți, cât și pentru angajați sau colaboratori, accelerând productivitatea și eliminând nevoia de training, chiar și pentru cei nefamiliarizati cu tehnologia.

De asemenea, IBM oferă Băncii Transilvania soluții multiple de securitate și cloud, care facilitează accesul sigur și ușor la serviciile bancare.

Parallax

Vizualizari
608
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri