Claudiu Zamfir
Ministerul Economiei a anunțat și marți va lansa „în perioada următoare” aplicația electronică de înscrieri la schema HoReCa, prn care restaurantele, barurile, agențiile de turism, pensiunile și alte astfel de firme vor putea obține ajutoare de stat în valoare totală de până la 500 de milioane de euro.
„În perioada următoare va fi lansată aplicația electronică aferentă schemei de ajutor de stat pentru întreprinderile din industria HORECA, instituită în baza Ordonanţei de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19, aprobată prin Legea nr. 160/2021, cu modificările și completările ulterioare” - spune Ministerul Economiei.
Între timp, așa cum a anunțat deja StartupCafe.ro, ministerul a mai modificat o dată procedura de implementare a schemei de finanțare.
„Ținând cont că Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, împreună cu partenerii săi Serviciul de Telecomunicații Speciale și Oficiul Național al Registrului Comerțului au identificat soluția tehnică pentru verificarea automată a istoricului autorizării codului CAEN, lucru care vine în sprijinul aplicanților și conduce la debirocratizare în cadrul schemei, s-a modificat procedura de implementare a schemei instituite prin ORDONANȚA DE URGENȚĂ nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, conform ordinului atașat, publicat în Monitorul Oficial al Romaniei, nr. 611/18.06.2021” - explică acum MEAT.
Reamintim că schema HoReCa se va desfășura tot prin intermediul portalului de granturi IMM, lansat anul trecut de Ministerul Economiei și STS.
Banca Transilvania a postat pe site-ul său pașii de urmat pentru accesarea Schemei HoReCa prin intermediul BT ca bancă parteneră.
„Daca esti deja client BT, iti vom deschide automat subcontul de grant, dupa ce primim lista aplicantilor de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului
Daca nu esti client BT, iti poti deschide online contul curent aici. Beneficiezi automat si de Internet&Mobile Banking, pentru a putea derula tranzactiile online. Dupa ce ti-ai deschis contul curent si primim lista aplicantilor de la Ministerul Economiei, Antreprenoriatului si Turismului iti vom deschide automat si subcontul de grant
Toate tranzactiile din si in contul special de grant sunt gratuite”.
Prin schema HoReCa, în baza OUG 224/2020, cu modificările ulterioare, beneficiarii vor putea obține de la stat granturi egale cu suma cu care a scăzut activitatea agenților economici respectivi în anul 2020 față de 2019, în limita a 800.000 de euro pe firmă.
Bugetul total al schemei va fi de 2,5 miliarde de lei, din care se preconizează că vor fi finanțați circa 74.000 de beneficiari. Dacă solicitările depășesc bugetul alocat, sumele pe care le va obține fiecare beneficiar vor scădea proporțional, astfel încât toți solicitanții eligibili să primească ajutoare.
----