Claudiu Zamfir

Ajutoare de stat de 132 milioane Euro pentru firme private: S-a anunțat când se depun cererile de finanțare

Thumbnail

Ministerul Finanțelor a anunțat, miercuri, când vor putea firmele private care fac investiții în România să depună cererile pentru ajutoarele de stat în valoare totală de 614 milioane de lei (132 milioane euro) pe anul 2018, dar aprobarea finanțărilor este condiționată de rectificarea bugetară.

Începând de luni, 10 septembrie 2018, antreprenorii care fac investiții de minimum 3 milioane de euro în România vor putea depune cererile de finanțare în programul de stimulare a investițiilor cu impact major în economie, a anunțat MFP.

„Condiționat de aprobarea și intrarea în vigoare a ordonanței de rectificare a legii bugetului de stat pe anul 2018, se pot depune cereri de finanțare prin schema de ajutor de stat 807/2014”, a precizat ministerul.  

Cererile de acord pentru finanțare, însoțite de documentele justificative, se transmit la Registratura generală a Ministerului Finanțelor Publice, din Bd. Libertății nr. 16, sector 5, București, menționându-se pe plic: “Unitatea de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin H.G. nr. 807/2014”.

Bugetul alocat schemei în anul 2018 pentru emiterea de acorduri pentru finanțare cu plată în perioada 2019-2021 este de 614 milioane lei.

Bugetul de 614 milioane de lei reprezintă prima alocare bugetară din anul 2018 din bugetul schemei de ajutor de stat neutilizat până în anul 2018 în valoare de 1,8 miliarde lei.

Cererile de acord pentru finanțare se analizează și se soluționează în ordinea înregistrării și în limita creditelor de angajament și bugetare aprobate prin legile bugetare anuale.

Ministerul Finanțelor Publice va publica pe site-ul său, săptămânal, lista cererilor de acord pentru finanțare depuse și stadiul analizei acestora (în analiză, s-a emis acord, s-a emis scrisoare de respingere, în așteptare, după caz).

În cazul în care, în urma evaluării se emit scrisori de respingere a cererilor de acord pentru finanțare, și astfel rămân disponibile credite de angajament și bugetare cererile de acord pentru finanțare rămase în așteptare, care nu au făcut obiectul evaluării din cauza faptului că ajutorul solicitat depășea bugetul alocat, se vor analiza în ordinea înregistrării.

Pentru Cererile de acord pentru finanțare, aflate inițial în așteptare, termenele de analiză/soluționare prevăzute de actul normativ vor curge de la data publicării pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice a listei săptămânale a cererilor depuse.

Cererile de acord pentru finanțare nesoluționate până la data epuizării creditelor de angajament și bugetare aprobate prin legile bugetare anuale se restituie întreprinderilor.

Toate informațiile privind condițiile care trebuie îndeplinite în vederea obținerii finanțării și modul de completare a documentelor necesare se regăsesc la secțiunea Ajutor de stat – H.G. nr. 807/2014.

Orice întrebări, sesizări și solicitări de clarificări referitoare la prevederile acestui mecanism de finanțare pot fi adresate prin intermediul platformei dedicate, aflată la dispoziția operatorilor economici pe site-ul Ministerului Finanțelor Publice.

Inițial, Guvernul a anunțat deschiderea schemei de ajutor de stat cu data de 27 august 2018, dar a amânat sesiunea pe motiv că nu este gata rectificarea bugetară.

Recent, prin HG 476/2018 privind modificarea și completarea HG 807/2014 pentru instituirea unor scheme de ajutor de stat având ca obiectiv stimularea investițiilor cu impact major în economie, Guvernul a scăzut pragul minim de investiție pe care trebuie să-l întrunească firma pentru a primi ajutor, de la 10 milioane de euro la 3 milioane de euro (13,5 milioane lei). Vechiul prag a fost criticat de mulți antreprenori români, care s-au plâns că în general firmele românești private nu au forța financiară pentru a realiza o investiție de minimum 10 milioane de euro, motiv pentru care schema de ajutor de la bugetul de stat al României sprijinea mai degrabă investitori străini care creau locuri de muncă în România.

Coborârea pragului la 3 milioane de euro ar putea ajuta și firmele mijlocii sau chiar pe cele mici să efectueze investițiile și să obțină acest tip de ajutor de stat.

Ajutorul de stat va avea intensități diferite, în funcție de locul investiției:

  • În municipul București, ajutorul va fi de 10% din valoarea eligibilă a investiției, dar nu mai mult de 7,5 milioane de euro.
  • Regiunea Vest și județul Ilfov: 35%, dar nu mai mult de 26,25 milioane euro.
  • Restul țării: 50%, dar nu mai mult de 37,5 milioane euro, ajutor de stat.

Ghidul solicitantului a fost aprobat prin Ordinul nr. 2629/2018, al ministrului Finanțelor, publicat în Monitorul Oficial nr 666bis, partea I, din 31 iulie 2018.

Citește mai multe despre schema de ajutor de stat:

Parallax

Vizualizari
2684
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri