Claudiu Zamfir
Vin alegerile parlamentare și prezidențiale, iar acum guvernanții promit oficial noi ajutoare, în valoare totală de 1 miliard de euro, pentru fabrici românești care vor să introducă tehnologii verzi, roboți și alte dotări, prin Programul Național pentru Sprijinul Marii Industrii.
Ministerul Finanțelor a lansat, luni, în dezbatere publică un proiect de ordonanță de urgență pentru constituirea Programului Național pentru Sprijinul Marii Industrii denumit (P.N.S.M.I.), cu scopul declarat de a oferi ajutoare industriei prelucrătoare.
Programul ar urma să sprijine investiții în:
Viitorul program ar urma să se deruleze pe o perioadă de 6 ani, începând cu data de 1 ianuarie 2025 și până la data de 15 decembrie 2030.
Valoarea P.N.S.M.I. ar urma să fie de 1 miliard de euro, bani din sumele obținute în urma scoaterii la licitație prin platforma comună a certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră atribuite României.
Categoriile de investiții care se finanțează din P.N.S.M.I. trebuie să asigure cel puțin unul din următoarele obiective:
În situația în care se utilizează hidrogenul pentru categoriile de investiții, acesta trebuie să fie produs din surse regenerabile de energie în conformitate cu metodologiile stabilite pentru combustibilii de transport lichizi și gazoși din surse regenerabile de origine nebiologică.
În situația în care se utilizează combustibili pe bază de hidrogen din surse regenerabile, aceștia trebuie să respecte următoarele cerințe cumulative:
„Echipamentele, utilajele, instalațiile industriale utilizate pentru producția industrială în industria prelucrătoare trebuie să fie echipate cu procese de automatizare și de robotizare, astfel încât pe lângă respectarea criteriilor de tranziție verde să asigure performanța economică și competitivitatea operatorilor economici” - mai prevede proiectul de OUG.