Starea de urgență se va prelungi cu încă 30 de zile, în România. Principalele afaceri care au fost închise până acum
Claudiu Zamfir

Starea de urgență se va prelungi cu încă 30 de zile, în România. Principalele afaceri care au fost închise până acum

Thumbnail

Președintele Klaus Iohannis a anunțat, luni, că va prelungi starea de urgență cu încă 30 de zile, în România, ca urmare a pandemiei coronavirus COVID-19.

Astfel, starea de urgență se va prelungi din data de 15 aprilie. România se află în stare de urgență începând cu 16 martie.

Guvernul va face propuneri în acest sens.

De asemenea, va fi nevoie să se declare o creștere semnificativă a deficitului bugetar, pentru plata șomajului tehnic și a personalului medical.

Guevernul va trebui să analizeze cuprinzător a rectificării bugetului. Va fi nevoie să se reevalueze și veniturile, care sunt în scădele, dar și cheltuielile, care sunt în creștere pe întregul an fiscal, a mai spus președintele.

Pe lângă situația sanitară dificilă, o serie întreagă de firme sunt afectate de starea de urgență.

Pe perioada stării de urgență, prin ordonanțe militare, autoritățile române au decis încetarea activității cu publicul pentru o serie întreagă de firme, fiind astfel închise mai ales restaurantele și barurile.

Cele mai afectate firme de starea de urgență, până acum

Conform Ordonanței militare nr. 1/2020, s-a decis deja:

- suspendarea activității de servire și consum al produselor alimentare și băuturilor alcoolice și nealcoolice, organizată de restaurante, hoteluri, cafenele sau alte localuri publice, în spațiile destinate acestui scop din interiorul sau exteriorul locației,

- suspendarea activităților culturale, științifice, artistice, religioase, sportive, de divertisment sau jocuri de noroc, de tratament balnear și de îngrijire personală, realizate în spații închise,

-operatorii economici au interzis să organizeze și să desfășoare orice eveniment care presupune participarea a peste 100 de persoane, în spații deschise.

Conform Ordonanței militare 2/2020 s-a suspendat activitatea :

- pentru operatorii economici care desfășoară activități în cabinetele de medicină dentară

- pentru operatorii care desfășoară activități de comercializare cu amănuntul a produselor și serviciilor în centrele comerciale în care își desfășoară activitatea mai mulți operatori economici (mall-uri), cu excepția:

  • vânzării produselor alimentare, veterinare sau farmaceutice și a serviciilor de curățătorie
  • vânzării produselor electronice și electrocasnice de către operatorii economici care asigură livrarea la domiciliul/sediul cumpărătorului;
  • vânzării produselor și serviciilor de optică medicală.
Parallax

Vizualizari
3326
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri

 

Cookie Settings