Denisa Crăciun

Restricțiile au intrat în vigoare: Accesul în mall-uri și măsurile pentru școlile și grădinițele private (clarificări)

Thumbnail

Accesul în mall-uri și în magazinele nealimentare, adică neesențiale, va fi permis doar cu certificatul verde COVID, iar prezența fizică în școlile și grădinițele private se suspendă în următoarele 2 săptămâni, a anunțat luni șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat.

Luni au intrat în vigoare noile restricții, însă în hotărârea de guvern privind măsurile valabile începând cu 25 octombrie 2021 nu au mai apărut prevederile privind accesul pe bază de certificat verde COVID în mall-uri și alte magazine neesențiale, precum și prevederea referitoare la închiderea școlilor și grădinițelor private, așa cum se anunțase.

Astfel, Comitetul Național pentru Situații de Urgență (CNSU) s-a întrunit din nou luni dimineață pentru a introduce noile restricții în actul normativ, iar secretarul de stat Raed Arafat a susținut, într-o conferință de presă, că a fost vorba despre „neînțelegeri juridice” în hotărârea de guvern emisă vineri seară, iar situația a fost corectată, scrie HotNews.ro.

Astfel, este permis accesul în centrele și parcurile comerciale fără certificat COVID doar persoanelor care apelează la servicii comunitare, cu test, sau care merg la centrul de vaccinare.

Altfel, accesul general este permis doar pentru persoanele vaccinate sau trecute prin boală.

Redăm comunicatul CNSU referitor la accesul în mall-uri și în magazinele nealimentare

  • accesul în incintele operatorilor economici care au ca obiect de activitate comercializarea produselor nealimentare să fie permis doar persoanelor care fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile, cu excepția unităților farmaceutice dispuse în afara centrelor și parcurilor comerciale și a benzinăriilor;
  • exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public, aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării, trecerii prin boală în ultimele 180 de zile sau nu prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau antigen rapid și a următoarelor categorii:
  • a) participanții în cadrul procedurilor administrative derulate pentru motive de ordine și siguranță publică;
  • b) participanții în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale sau administrativ-jurisdicționale;
  • c) persoanele care necesită acces la servicii medicale și prestații sociale;
  • d) persoanele care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.
  • exceptarea de la măsura de interzicere a accesului în centrele și parcurile comerciale aplicabilă persoanelor care nu fac dovada vaccinării sau trecerii prin boală în ultimele 180 de zile pentru:
  • a) persoanele care se deplasează la serviciile publice comunitare ce funcționează în cadrul acestora dacă prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR sau al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 și fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic;
  • b) persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare în vederea administrării vaccinului.

Grădinițele și școlile private, închise, însă pot face ore online

Raed Arafat a anunțat că în noua hotărâre de guvern adoptată luni este menționat faptul că prezența fizică în școlile și grădinițele private se suspendă în următoarele două săptămâni.

„La nivelul școlilor private pentru că aici a fost important de clarificat, ea a fost prevăzută în Hotărârea CNSU, nu s-a translatat în HG. Acum HG prevede că „activatatea cu prezență fizică se suspendă pentru preșcolarii și elevii în perioada 25 octombrie - 5 noiembrie în unitățile particulare de învățământ, inclusiv în cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul României activități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară,” a anunțat Arafat, după ședința de guvern.

Potrivit acestuia, se pot face ore online.

„Deci, prezenta fizică este interzisă, nimeni nu îi oprește să facă online”, a adăugat el.

„Nu am cum să le spun școlilor private să nu țină cursuri online dacă vor pentru că asta nu are nimic cu prevenția epidemică, nu se infectează prin calculator copilul”, a susținut Arafat.

Nu este discriminare, este abordare diferită”, a mai spus Arafat, legat de faptul că școlile private pot face ore online, precizând că și cei din privat pot decide să dea vacanță, având în vedere că oricum era programată vacanță pentru cei mici.

Astfel, noul HG prevede la art. 10 că: „unitățile particulare de învățământ, inclusiv cele cuprinse în Registrul special al organizațiilor furnizoare de educație care organizează și desfășoară pe teritoriul Românieiactivități de învățământ corespunzătoare unui sistem educațional din altă țară își suspendă activitățile ce impun prezența fizică a preșcolarilor și elevilor în perioada 25 octombrie 2021 - 5 noiembrie 2021”.

Hotărârea de Guvern emisă vineri prevedea că „în cadrul unităților/instituțiilor de învățământ sunt permise activitățile didactice și alte activități specifice, precum și organizarea și desfășurarea examenelor pentru elevi/studenți, cadre didactice, în condițiile respectării măsurilor de prevenire, stabilite prin ordin comun al ministrului Educației și al ministrului Sănătății”.

Clarificările șefului DSU, Raed Araft, în privința restricțiilor

  • Legat de centrele comerciale - nu veți găsi cuvantul mall în HG pentru că nu există în legislație, nu există juridic cuvântul;
  • A fost clarificată situația - la intrarea în centrele comerciale va fi obligatoriu certificatul verde;
  • La mall-uri, la intrare, la centrele comerciale, este obligatoriu verificarea certificatului verde, vaccinat sau trecut prin boală;
  • Se va permite accesul prin excepţie în centrele comerciale persoanelor care se deplasează la centrele de vaccinare pentru administrarea unei doze de vaccin şi numai dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate prin intrare, deplasare şi ieşire din mall;
  • Adică se va putea intra la un centru de vaccinare, dar trebuie organizat astfel, se intră se vaccinează, se iese din mall;
  • Aceeaşi excepţie se aplică și în cazul mall-urilor care au în incintă spaţii de servicii publice, administrative, cum sunt cele pentru paşapoarte;
  • În mall, la magazinele alimentare nu se poate intra fără certificat verde;
  • În toate magazinele nealimentare, și din afara centrelor comerciale, se intră cu certificat verde;
  • Accesul în instituțiile publice și private. S-au prevăzut unele execepții: pensionarii care trebuie să ridice pensia, cei care merg pentru prestații sociale, alocații pentru copii;
  • În instanțe, iar excepții;
  • În rest, este nevoie de certificat verde COVID la acces în instituțiile publice și în instituțiile private unde sunt peste 50 de persoane;
  • Aceste modificări au fost aduse azi (n.r. 25 octombrie).

Vezi AICI hotărârea de guvern cu noile decizii CNSU din 25 octombrie 2021.

 

Parallax

Vizualizari
815
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri