Claudiu Zamfir

Viitoare măsuri de redeschidere a afacerilor în 2022, promise de ministrul Sănătății unor patroni de firme: HoReCa, nunți, săli fitness, festivaluri

Thumbnail

Un grup de antreprenori din domenii ca HoReCa, săli de fitness, evenimente private (nunți, botezuri), festivaluri - printre care Bogdan Buta (Untold, Neversea), Dragoș Anastasiu (Green Village), Daniel Mischie (City Grill), Dan Tănase (Vivasport) - s-a întâlnit cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, care a promis o serie de măsuri de relaxare a condițiilor de funcționare a afacerilor, în ansamblul regulilor de prevenire a bolii COVID-19, sub rezerva evoluțiilor pandemiei.

Patronii din domenii foarte diverse s-au dus la Rafila, luni, 24 ianuarie 2022, sub egida ACTEF - Alianța pentru Cultură, Turism, Eveniment și Fitness, recent înființată.

  1. În urma discuțiilor antreprenorii ACTEF au anunțat o serie de măsuri care ar fi fost convenite, de principiu, cu ministrul Sănătății:
  2. Ministrul Rafila a promis că în martie, ținând cont de evoluția pandemiei în România, se poate lucra la planificarea evenimentelor pentru perioada mai-octombrie. Evenimentele precum cele culturale, de tip concerte și festivaluri, evenimente Health&Fitness, evenimente de familie, nunți se vor putea bucura de o revenire la normalitate, cu mențiunea ministrului ca toți organizatorii să ia în calcul respectarea strictă a regulilor și testarea riguroasă la evenimente pentru toți participanții, în funcție de cerințele momentului organizării acestora și dimensiunea evenimentului.
  3. În ceea ce privește evenimentele, AFIN – Asociația Furnizorilor din Industria Nunților susține chiar înăsprirea controalelor vizând respectarea regulilor, pentru a evita ca aceia care nu le respectă să dăuneze întregii industrii. Industria susține ferm testarea riguroasă la evenimente, cu mențiunea ca testearea să fie făcută pentru toți participanții care nu pot face dovada certificatului verde.
  4. Ministrul Rafila a declarat: luăm în calcul să venim cu un set de măsuri după 1 martie, pentru ca de la 1 mai nunțile să poată fi organizate în România, sub rezerva unei evoluții neprevăzute a pandemiei. De asemenea, în scenariul favorabil a unui trend descendent începând a doua parte a lunii februarie, ministrul a promis sprijin și măsuri de relaxare pentru industrie, luate cu promptitudine.
  5. Înlocuirea ratei de incidență cu rata de ocupare a paturilor de spital. Reprezentanții ACTEF solicită revizuirea indicatorului care stă la baza măsurilor de restricții, iar ministrul Rafila a agreat că soluția este adaptarea măsurilor în funcție de particularitățile legate de transmisibilitatea si patogenitatea variantelor circulante de SARS CoV-2, iar confientul de ocupare a paturilor pentru pacienții COVID-19 poate fi un astfel de indicator”. Gradul de ocupare al paturilor în România arată că există un număr total de 125.000 de paturi, dintre care 25.000 sunt paturi COVID. Pentru scoli s-a luat decizia ca la 75% grad de ocupare a paturilor COVID, acestea să fie închise. ACTEF solicită un termen exact de înlocuire a ratei de incidență cu cea de ocupare a paturilor.

Citește în întregime comunicatul antreprenorilor ACTEF după întâlnirea cu ministrul Sănătății, Alexandru Rafila:

 

Comunicat de presă_intalnire_ACTEF - Ministrul_Rafila_final by claus_44 on Scribd

Parallax

Vizualizari
2859
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri