VIDEO Cum să-şi gestioneze antreprenorii capitalul în perioade de criză: Sergiu Neguț, antreprenor și investitor, invitat online #deladistanță
Adi Iacob

VIDEO Cum să-şi gestioneze antreprenorii capitalul în perioade de criză: Sergiu Neguț, antreprenor și investitor, invitat online #deladistanță

Thumbnail

Sergiu Neguț, consultant specializat în creștere antreprenorială, a participat la o întalnire online #deladistanță, unde a explicat efectele crizei coronavirus asupra afacerilor sale, asupra economiei în general și posibile soluții pentru traversarea stării de urgență cauzate de pandemia Covid-19. Iată câteva sfaturi despre cum să-ți gestioneză capitalul în perioade de criză.

Sergiu este consultant și Board Advisor specializat în creștere antreprenorială și transformare organizațională, speaker și Associate Dean of Entrepreneurial Growth la Maastricht School of Management Romania.

El joacă rolul de Business Angel în afaceri locale, printre care frufru, 2parale, Softelligence, sau Intermedicas.

Până în 2011, Sergiu Negut a fost Director Executiv la Regina Maria, unde, alături de fondatorul clinicii, a contribuit la creșterea de mai bine de zece ori a companiei, printr-un mix de creștere organică, dezvoltări greenfield și achiziții, inclusiv vânzarea de două ori a companiei către fonduri de investiții. Sergiu este mândru să fie absolvent al programului de MBA de la INSEAD.

LIVE TEXT

  • Cum a afectat epidemia de coronavirus businessul antreprenorial?

Cred că pozitiv ar putea să fie impactaţi doar cei care sunt într-o euforie tembelă. Chiar şi cei care produc măşti şi echipamente medicale se străduiesc acum să facă faţă.

Faptul ca am lucrat 10 ani în sistemul medical mă ajută să înţeleg anumite lucruri.

Cea mai mare provocare în tot acest zumzet, de sfaturi, avalanşa de informaţie, este să ne gândim cum digerăm această informaţie şi ce facem cu ea.

Eu în general ca să îmi iasă lucrurile în afaceri gândesc în scenarii.

Acum mergem pe un răspuns instinctiv de supravieţuire. Facem tot ce putem să facem ca să îi protejăm pe cei mai vulnerabili dintre noi.

Nivelul de resurse pentru aceste lucruri este colosal. Dacă ne gândim pe termen lung, cât va trebui să plătim ca lucrurile să revină ca înainte, îmi dau seama ca nu avem răspuns la această întrebare.

Suntem în urma celorlaţi din Occident, de data asta nu cu 20 de ani ci cu 20 de zile.

Va trebui să ne gândim câţi bani va trebui să pompăm ca acest minidezastru să nu se transforme într-un macrodezastru.

Bănuim că există momentul acela în care vârful pandemiei se termina, speram să vină, şi acela va fi momentul în care ne vom gândi cum o luăm de la capăt.

  • Afacerile tale cum au avut de suferit?

De la caz la caz. Dar eu nu sunt în primul val - cum sunt afacerile din turism şi HoReCa.

Avem situaţii diferite, companie de software unde impactul este minim, pentru că toţi pot lucra de acasă, tehnic asta se poate rezolva în câteva zile. Lucrurile sunt mai speciale la 2Performant - o afacere care funcţionează foarte bine în acest context pentru că se adresează celor care lucrează de acasă.

Am două - trei zone care au fost mai afectate. Bittnet este o companie de telecomunicaţii, dar este listată la bursă, iar aici a apărut o problemă de impact financiar care trebuie gestionată.

Mai avem tehnologie - produs, FintechOS - care are un produs de tranformare digitală, aici lucrurile ar trebui să fie bună, dar suntem o companie finanţată de fonduri de investiţii şi în orice criză investiţiile scad, aşa ca va trebui să revizuim planurile pentru următoarele runde de finanţare.

 

  • Ce sfaturi dai unui antreprenor care se trezeşte brusc cu cash flow-ul amputat?

Ce se întâmplă când urci pe munte şi ajungi la o altitudine unde aerul este rarefiat şi rămâi fără oxigen, îţi creşte pulsul. Ce înseamna asta pentru business? Fă o analize rapide şi constante, săptămânale asupra business-ului.

Riscul de degerături pentru că organismul alocă resurse pentru a supravieţui către alte organe. Concentraţi-va pe activităţile esenţiale, folosiţi-vă toate resursele pe ce contează mai mult.

Trebuie să ne gândim ce e posibil să se întâmple în lume după ce se va termina toată perioada asta. Mă aştep ca ce vom fi învăţat, activităţile care se bazează pe distanţarea socială să rămână pe un val care să mai ţină o vreme.

  • Cum să îşi gestioneze antreprenorii capitalul?

Este o vreme a abordărilor tactice. Strategiile trebuie să se bazeze pe planurile pe termen lung. La nivel tactic conservaţie cash. Este important să puteţi gestiona orice fluctuaţie. Păstraţi legătura cu clienţii pe care îi veţi avea după revenire, cu toate lucrurile pe care le puteţi face pentru ei acum. Atenţie este o perioadă în care interacţiunea umana este mai slabă, iar aceste discuţii în online sunt mai funcţionale, trebuie suplinite cu un extraordinar de comunicare.
 

Parallax

Vizualizari
1656
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri

 

Cookie Settings