Claudiu Zamfir

București: Restaurante, baruri, cafenele deschise, de luni

Thumbnail

O serie de afaceri HoReCa din București, cum sunt restaurantele, barurile și cafenele, vor putea primi clienți în intervalul orar 6-21, la o capacitate de 30%, începând de luni, a anunțat prefectul Capitalei, Traian Berbeceanu.

„Cu 47 de voturi pentru, un vot împotrivă și patru abțineri s-a hotărât ca, începând de luni, 25 ianuarie, ora 00.00, să fie relaxate mai multe măsuri restrictive existente în vigoare la acest moment. Măsuri de relaxare vizează domeniul HORECA - restaurantele, barurile și cafenelele vor funcționa în intervalul orar 06.00-21.00 la o capacitate de maxim 30%, cu respectarea tuturor normelor instituite prin lege. De asemenea, s-a hotărât ca în domeniul sălilor de spectacol, teatru, cinematografelor să fie admis accesul publicului și spectacolele cu cu publicul în limita a 30% din capacitatea sălii de spectacol”, a spus prefectul, după ședința Comitetului Municipal de Situații de Urgență, citat de Mediafax.

El precizează că operatorilor licențiați în domeniul sălilor de noroc li se permite funcționarea cu publicul în limita a 30% din capacitatea sălilor tot în intervalul ora 07.00-21.00.

„Recomandăm cetățenilor municipiului București prudență. Și autoritățile sunt prudente. Acesta este motivul pentru care am hotărât ca aceste măsuri să fie relaxate începând de luni. Am considerat necesar ca toți operatorii economici să aibă timpul necesar să amenajeze sălile în conformitate cu prevederile legale. În mod categoric vom fi intransigenți”, mai spune Berbeceanu.

Prefectul Capitalei transmite că a hotărât intensificarea controalelor pentru a verifica modul în care sunt respectate normele aflate în vigoare.

 

Parallax

Vizualizari
1500
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri