Adi Iacob

Airbnb extinde perioada de anulări și lansează un fond pentru a ajuta gazdele să recupereze din banii pierduți

Thumbnail

Platforma online de rezervări de cazare la gazde individuale — Airbnb extinde perioada în care utilizatorii pot anula rezervările fără nicio plată, în conextul situației actuale legate de pandemia COVID-19 și anunță lansarea unui fond de 250 de milioane de dolari pentru plata gazdelor — pentru rezervările ratate sau anulate.

Utilizatorii care au rezervat anterior sejururi pe platformă cu check-in între 14 martie și 31 mai sunt acum eligibili pentru rambursări complete în conformitate cu politica „circumstanțelor atenuante” a companiei, atât timp cât rezervarea a fost făcută înainte de 14 martie, scrie The Verge

De asemenea, potrivit unei scrisori transmise gazdelor Airbnb, compania va lansa un fond de 250 milioane de dolari prin care se va asigura că gazdele pot recupera o parte din banii pierduți.

Înainte de acest anunț, Airbnb și permitea anularea rezervărilor între 14 martie și 1 aprilie; ulterior, compania a extins din nou acea acoperire la rezervările acoperite până la 14 aprilie. 

Totuși, până acum nu a avut nicio formă de ajutor pentru gazde, iar restituirile pentru oaspeți au fost făcute din conturile gazdelor, nu de la companie.

"Regret profund modul în care am comunicat această decizie și îmi pare rău că nu v-am consultat - așa cum ar trebui între parteneri", scrie Brian Chesky, CEO-ul Airbnb în scrisoarea adresată gazdelor.

Airbnb a donat, de asemenea, 10 milioane de dolari unui fond pentru a-și ajuta „superhost-urile” (super-gazdă) și celor care au oferit experiențe în stilul unui ghid turistic. Gazdele pot solicita 5.000 de dolari din acest fond începând de luna viitoare, a anunțat compania. 

Parallax

Vizualizari
760
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri