Compania Bucur SA București a trecut pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București (BVB), după aproape trei decenii în care acțiunile sale au fost tranzacționate pe piața AeRO. Luni, 16 martie, este prima zi în care titlurile companiei se tranzacționează pe piața principală, sub simbolul bursier BUCV, se arată într-un comunicat al BVB.
Bucur se numără printre companiile cu cea mai lungă prezență pe piața de capital din România, fiind listată încă din februarie 1997. La momentul transferului pe Piața Reglementată, compania are o capitalizare bursieră de aproximativ 106,5 milioane de lei, nivel care reprezintă o creștere de peste opt ori față de valoarea înregistrată în urmă cu zece ani.
Reprezentanții Bursei de Valori București spun că acest pas confirmă evoluția companiei și rolul pe care piața AeRO îl are în dezvoltarea companiilor antreprenoriale.
„Dobândirea statutului de companie listată pe Piața Reglementată a Bursei confirmă maturizarea companiei Bucur și responsabilitatea sa față de investitori, cultivată de-a lungul celor 29 de ani de prezență la BVB. Piața AeRO și-a îndeplinit încă o dată rolul de rampă de lansare, oferind companiei platforma necesară pentru a crește și a ajunge în acest punct în care capătă mai multă vizibilitate, prestigiu și acces la capital extins”, a declarat Remus Vulpescu, directorul general al BVB.
La rândul său, conducerea companiei Bucur consideră că mutarea pe piața principală reprezintă un moment important în parcursul companiei pe piața de capital.
„Transferul acțiunilor Bucur S.A. pe Piața Reglementată a Bursei de Valori București marchează o etapă importantă în parcursul companiei noastre pe piața de capital. Acest pas reflectă dezvoltarea solidă a societății și angajamentul nostru de a crea valoare pe termen lung pentru acționari. Ne propunem să continuăm să creștem performanța companiei, să sporim vizibilitatea în rândul investitorilor și să menținem standarde ridicate de transparență și guvernanță corporativă”, a declarat Ștefan Andrei Gabriel, directorul general al Bucur S.A.
În cei aproape 29 de ani de prezență pe piața AeRO, investitorii au realizat peste 19.000 de tranzacții cu acțiuni Bucur, fiind tranzacționate mai mult de 46 de milioane de titluri, în valoare totală de peste 32 milioane de lei.
În septembrie 2024, acțiunile companiei au intrat în componența indicelui BET AeRO, indice dedicat companiilor reprezentative de pe această piață. La acel moment, indicele era format din 34 de companii.
Transferul pe piața principală a fost realizat cu sprijinul Goldring, în rol de intermediar. Potrivit reprezentanților companiei de brokeraj, mutarea pe Piața Reglementată este o evoluție naturală pentru Bucur.
„Admiterea BUCUR S.A. pe piața principală a Bursei de Valori București reprezintă o etapă firească în evoluția companiei și o decizie justificată atât de maturitatea modelului său de afaceri, cât și de capacitatea sa de a răspunde cerințelor unei piețe reglementate. Transferul pe piața principală este un pas necesar pentru susținerea traiectoriei de creștere și pentru extinderea accesului la capital”, a declarat Virgil Zahan, director general Goldring.
Bucur este a șaptea companie listată la BVB care se transferă de pe piața AeRO pe Piața Reglementată. În ultimii ani, același pas a fost făcut și de Simtel Team, Roca Industry, AROBS Transilvania Software, Safetech Innovations, Chimcomplex Borzești și Bittnet Systems.
Compania are o tradiție de peste 70 de ani pe piața din România și este activă în prezent în special în domeniul serviciilor imobiliare și logistice. Bucur furnizează soluții imobiliare integrate, care includ închirierea de spații pentru birouri, comerciale și de depozitare, dar și servicii de intermediere a tranzacțiilor imobiliare.
Portofoliul companiei include aproximativ 15.564 de metri pătrați de spații închiriabile, pentru care sunt asigurate toate utilitățile necesare desfășurării activităților chiriașilor. Strategia Bucur vizează dezvoltarea și administrarea unui portofoliu de active imobiliare de calitate și identificarea unor oportunități de investiții cu potențial ridicat de generare a veniturilor și de creștere a valorii pe termen lung.