Magazinul online eMAG a anunțat data oficială la care va avea loc Black Friday 2025 (Vinerea Neagră), evenimentul cu cele mai multe reduceri din an, mai devreme față de alți ani, potrivit HotNews.ro.
Astfel, Black Friday la eMAG va fi pe data de 7 noiembrie 2025, conform sursei citate. Evenimentul de anul trecut a avut loc pe 8 noiembrie, în 2023 a avut loc pe 10 noiembrie, iar primul Black Friday al eMAG a avut loc pe 25 noiembrie 2011.
Față de „originalul” din SUA, Black Friday se organizează cu trei săptămâni mai devreme în România. Șefii eMAG spuneau că vor ca toate coletele să ajungă la clienți până la perioada de minivacanță care cuprinde Sfântul Andrei și Ziua Națională.
Anul trecut, eMAG a făcut vânzări în valoare totală de 896 milioane de lei, în creștere cu 22% față de 2023, așa cum s-a mai scris pe StartupCafe.ro. Peste 647.000 de clienți au comandat 3,2 milioane de produse, au anunțat reprezentanții eMAG la acea vreme.
Peste 73% dintre cumpărători au realizat comenzi achitate cu cardul, iar peste 80% dintre comenzile de anul trecut au fost plasate la locker. Cele mai cumpărate produse au fost din categoriile: băuturi, băcănie, hrană pentru animale și curățenie (706.000), cosmetice, suplimente și îngrijire personală (615.000) și jucării și articole pentru copii (399.000).