Softul românesc care ajută firmele la implementarea GDPR primeşte o investiție de 300.000 euro - Bani europeni - StartupCafe.ro
Raluca Abrihan

Softul românesc care ajută firmele la implementarea GDPR primeşte o investiție de 300.000 euro

Thumbnail

Sypher, firmă românească ce a dezvoltat o platformă de conformitate GDPR (regulament de protecţia datelor personale), a reușit în mai puțin de un an de la lansare să finalizeze prima sa rundă de investiții. Startup-ul a primit o finanțare de 300.000 de euro din partea fondului de investiții GapMinder și a unui investitor privat. Vezi în articol şi povestea Sypher.

Platforma Sypher Suite ajută companiile să își gestioneze eficient și într-o manieră colaborativă procesul de obținere și menținere a conformității cu Regulamentul UE 679/2016 (cunoscut sub denumirea de GDPR) și să identifice și corecteze erorile și omisiunile din documentația privind activitățile de prelucrare de date personale.

După cum spun și fondatorii, Cristian Badea și Mihai Ghiță, povestea Sypher a început în 2016, anul în care Uniunea Europeană a publicat noul regulament pentru protecția datelor personale. Platforma Sypher Suite a fost creată după numeroase discuții și întâlniri cu potențialii clienți, cu consultanți și cu firme de avocatură, pentru a ajuta echipele de conformitate să implementeze noul regulament. În mai puțin de un an de la lansarea sa în ianuarie 2018, platforma a ajuns să susțină activitățile legate de GDPR într-unele dintre cele mai mari companii din România, din domenii precum asigurări, retail sau telecomunicații.

Până la sfârșitul anului avem în plan extinderea echipei tehnice precum și a celei de asistență pentru clienți, adăugarea de noi facilități în platforma software precum și pregătirea pentru intrarea pe noi piețe din Europa și SUA, unde există deja inițiative de implementare a unei legislații asemănătoare cu cea europeană”, explică Cristian Badea, co-fondator Sypher.

O altă prioritate pentru noi este consolidarea parteneriatelor cu consultanții, companiile care asigură servicii de DPO și casele de avocatură ce folosesc platforma Sypher Suite pentru a gestiona mai eficient relația cu clienții lor”, declară Mihai Ghiță, co-fondator Sypher.

Investiția va ajuta Sypher în dezvoltarea accelerată a produsului și adăugarea de noi funcționalități, precum și în promovarea lui pe piețele europene”, a adăugat Cosmin Ochișor, partener GapMinder.

Pentru atragerea investiției, echipa Sypher a parcurs un proces de pitching de aproape șase luni, investiția din partea GapMinder finalizându-se în octombrie 2018.

Cristian Badea a mai participat la fondarea a trei dintre platformele software de succes românești - RAV Antivirus, Gecad ePayment și Avangate -, prima achiziționată de Microsoft în 2003, a doua de către Naspers în 2010 pentru a fi apoi înglobată în PayU, iar cea din urmă în 2013 de către fondul de investiții American Francisco Partners. Până în decembrie 2016, Cristian Badea a îndeplinit rolul de Chief Information Officer la Avangate, moment în care s-a retras din activitatea sa pentru a intra în antreprenoriat și a se implica în crearea și dezvoltarea Sypher.

Mihai Ghiță este expert în egală măsură în asigurări și servicii financiare, lucrând în cariera sa în două mari multinaționale din acest domeniu, dar este pasionat și de tehnologiile care pot ajuta companiile mari și foarte mari să devină mai eficiente. Mihai a ocupat anterior și funcția de Chief Operations Officer la Gecad ePayment, de altfel și locul în care cei doi fondatori au colaborat prima dată. Ulterior, Mihai și-a descoperit latura antreprenorială, deschizându-și propria companie de servicii web și eCommerce înainte de a se lansa în proiectul Sypher.

GapMinder este un fond de investiții de capital de risc care vizează start-up-uri inovatoare din România aflate în faza de seed, la prima rundă de investiții sau în faza de pre-seed (accelerare). Este un fond de capital de risc creat ca urmare a selecției derulate de Fondul European de Investiții. Acesta este finanțat în majoritate prin Programul Operațional Competitivitate 2014 - 2020, cu cofinanțare prin Fondul European de Dezvoltare Regională. 

Un software românesc care ajută firmele la implementarea noului regulament european de protecţie a datelor

 

Parerea ta despre articol
Vizualizari
1117

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) nu angajează decât autorul iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare de folosirea în alte scopuri a informațiilor conținute.

Conţinut
Adauga comentariu