Raluca Abrihan

România ar putea avea un buget pentru politica de coeziune cu 8% mai mare pentru pentru perioada 2021 - 2027

Thumbnail

România ar putea avea, potrivit propunerii Comsiei Europene, un buget pe politica de coeziune, pentru perioada 2021 - 2027, cu 8% mai mult faţă de intervalul 2014 - 2020, respectiv de 31 miliarde de euro, a anunțat marți, pe Facebook, Comisarul european pentru politică regională, Corina Creţu.

În mai 2018, Comisia a reușit să transmită Parlamentului European și Consiliului - ca și co-legislatori- o formulă ambițioasă și flexibilă, în care politica de coeziune are cea mai mare alocare, 373 miliarde de euro pentru perioada post 2020.România - alături de Bulgaria, Grecia, Spania, Italia și Finlanda - vor avea alocări mai mari față de actuala perioada de programare.Sper din tot sufletul să se ajungă la un Acord asupra Cadrului Financiar Multi Anual 2021-2027 pe perioada a Președințâne a Consiliului UE, în propunerea Comisiei România având prevazută o alocare pentru politica de coeziune (deci, fara agricultura) de aproape 31 miliarde de euro( în prețuri curente - adică luând în considerare inflația), ceea ce înseamnă cu 8% mai mult față de perioada 2014-2020””, a scris Corina Crețu pe Facebook.

Corina Crețu a subliniat că ”sperăm cu toții” ca bugetul să fie adoptat în perioada Președinției Române, ”astfel încât banii din acest buget să poată fi folosiţi de către statele membre încă de la 1 ianuarie 2021, pentru proiecte de calitate, care să utilizeze eficient fondurile europene, în scopul reducerii decalajelor şi inegalităţilor pe continentul european şi îmbunătăţirii calităţii vieţii oamenilor”.

Potrivit oficialului european, Comisia Europeană îşi doreşte demararea rapidă a negocierilor cu Consiliul şi Parlamentul European (trialogurile), ce include concentrarea asupra unor priorităţi-cheie şi simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene.

"Comisia îşi doreşte demararea rapidă a negocierilor cu Consiliul şi Parlamentul European (trialogurile), la care voi fi prezentă pentru a susţine şi apără propunerea noastră strategică, ce include concentrarea asupra unor priorităţi-cheie şi simplificarea procedurilor de accesare a fondurilor europene. Sunt conştientă de divergenţele existente între statele membre asupra unor aspecte din buget, dar este imperios necesar să se ajungă la un acord asupra acestuia înaintea alegerilor europarlamentare, pentru a evita întârzierile în implementarea proiectelor, întârzieri care vor afecta sute de mii de proiecte (sociale, de transport, sănătate, cercetare, eficienţă energetică, agenda digitală etc) din toate statele membre", a notat Comisarul european pentru politică regională.

Corina Creţu precizează că va vorbi pe acest subiect în cadrul vizitei pe care o vor efectua la Bucureşti, în perioada 10 - 11 ianuarie, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, preşedintele Parlamentului European, Antonio Tajani, şi Colegiul Comisarilor.

 

Parallax

Vizualizari
367
Conţinut
Parerea ta despre articol

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) nu angajează decât autorul iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare de folosirea în alte scopuri a informațiilor conținute.

Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri