Raluca Abrihan
Consiliul Național al IMM-urilor din România lansează un proiect prin care îşi propune să pregătească 600 de întreprinzători, manageri și angajați ai departamentelor de HR, pe care să-i ajute să-şi dezvolte competențele antreprenoriale, să înveţe să-şi facă o planificare strategică, să inoveze şi să facă faţă problemelor din domeniul resurselor umane. Proiectul are o valoare de peste 3,2 milioane lei, din fonduri europene nerambursabile.
Consiliul Național al IMM-urilor din România, în calitate de beneficiar, implementează în perioada mai 2018 - mai 2019, proiectul “SME Academy”, proiect cu o valoare totală de 3,263,629.30 lei (100% finanțare nerambursabilă).
Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Capital Uman 2014-2020.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de promovarea unei ocupări sustenabile și de calitate a forței de muncă din regiunile Nord Est, Centru si Sud Est, prin oferirea unor cursuri integrate de formare profesionala pentru 600 de întreprinzători, manageri și angajați ai departamentelor de resurse umane, în vederea adaptării activității acestora la dinamica sectoarelor economice cu potențial competitiv.
Rezultatele așteptate în urma implementării proiectului sunt:
În POCU 2014-2020, Uniunea Europeană a alocat României 4,3 miliarde de euro, din Fondul Social European. La data de 2 februarie 2018, rata de absorobție era zero pe POCU 2014-2020, în privința rambursărilor de cheltuieli în proiectele europene, de la Comisia Europeană. Între timp, până în aprilie 2018, s-au absorbit 3,5 milioane euro prin POCU, conform, situației prezentate de Guvernul României în Programul de Convergență trimis la Bruxelles.