Claudiu Zamfir

Cum se vor da fondurile europene în programul social - creșterea prefinanțării

Thumbnail

Se vor face modificări de lege la fondurile europene, a anunțat, marți, ministrul Marcel Boloș, care a enumerat câteva propuneri privind unele plăți către befeficiarii din Programul Operațional Capital Uman (POCU), din care sunt finanțate și liniile de antreprenoriat Start-Up Plus, Diaspora Start-Up, Solidar - întreprinderi sociale.

Ministrul Fondurilor Europene și e echipa Autorității de Management pentru Programul POCU au avut o reuniune de lucru cu beneficiarii POCU, privind propunerea de modificare a OUG 40/2015 referitoare la mecanismul de acordare și recuperare a prefinanțării.

Boloș a subliniat nevoia simplificării procedurilor și reducerii birocrației, dar și importanța creării unui mai bun parteneriat între minister și beneficiari.

Propunerile MFE de modificare a mecanismului sunt:

 – prefinanțarea se poate solicita doar pentru plata salariilor și contribuțiilor, subvențiilor (excepție START-UP), burse/premii, deplasări, onorarii;

– cu excepția primei tranșe de prefinanțare, următoarele tranșe se acordă prin deducerea sumelor necheltuite din tranșa anterior acordată;

– beneficiarul/ partenerul care a depus cererea de prefinanțare are obligația depunerii, în maximum 10 zile calendaristice de la expirarea perioadei pentru care a fost acordată tranșa de prefinanțare, o cerere de rambursare care să cuprindă toate cheltuielile efectuate și plătite pentru care s-a acordat prefinanțarea;
 

– beneficiarii/ partenerii au obligația restituirii integrale sau parțiale a prefinanțării acordate, în cazul în care aceștia nu justifică, în termenul prevăzut, prin cereri de rambursare, utilizarea corespunzătoare a acesteia.

La finalul întâlnirii au fost agreate creșterea procentului de prefinanțare acordat de autorități  beneficiarului, de la max. 10% la max. 20% precum și păstrarea mecanismului actual de acordare și recuperare a prefinanțării.

Parallax

Vizualizari
1888
Conţinut
Parerea ta despre articol

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) nu angajează decât autorul iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare de folosirea în alte scopuri a informațiilor conținute.

Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri