Claudiu Zamfir

Fonduri europene 2018: Câte 200.000 Euro-7,5 milioane Euro pentru startupuri și alte firme, în clustere de inovare. Descarcă propunerea de ghid

Thumbnail

Start-up-urile românești și alte firme cu activități de inovare vor putea obține fonduri europene pe proiecte derulate în cadrul unor clustere de cercetare-dezvoltare, de 200.000 de euro - 7,5 milioane de euro, printr-o linie de finanțare aflată în pregătire.

Ministerul Fondurilor Europene și Organismului Intermediar pentru Cercetare au scos în dezbatere propunerea de Ghid al solicitantului pentru o schemă de finanțare importantă, alimentată din Fondul European de Dezvoltare Regională prin Programul Operaţional Competitivitate 2014-2020:

Acţiunea 1.1.1 – Mari infrastructuri de CD- Tip de proiect: Proiecte pentru clustere de inovare, Axa prioritară 1 - Cercetare, dezvoltare tehnologică și inovare (CDI) în sprijinul competitivității economice și dezvoltării afacerilor.

Perioada de consultare publică ține până pe 26.05.2018, după care statul va face ghidul final pentru lansarea efectivă a apelului de proiecte. Apoi, beneficiarii eligibili vor putea depune proiecte în sistemul electronic de fonduri europene MySMIS 2014.

Fonduri europene pentru clustere de inovare

Fondurile europene de minimum 200.000 de euro și maximum 7,5 milioane de euro vor fi destinate investițiilor pentru cercetare-dezvoltare, activități de inovare și activități de exploatare în clusterele inovatoare. Banii sunt disponibili aproape în toată țara, cu excepția Bucureștiului și a județului Ilfov.

Clusterele de inovare sunt structuri sau grupuri organizate de părți independente, cum ar fi:

  • firme nou-înființate (startupuri) inovatoare,
  • întreprinderi mici și mijlocii,
  • întreprinderi mari,
  • organizații de cercetare și diseminare a cunoștințelor,
  • organizații non-profit,
  • alți operatori economici afiliați.

Aceste clustere trebuie concepute pentru a stimula activitatea inovatoare prin promovarea utilizării în comun a echipamentelor și a schimbului de cunoștințe și cunoștințe de specialitate și prin contribuții efective la transferul de cunoștințe, stabilirea de contacte, diseminarea informațiilor și colaborarea între firme și alte organizații din cluster.

Organizaţiile de cercetare și diseminare a cunoştinţelor (organizaţii de cercetare) pot fi niversităţile sau institutele de cercetare, agenţiile de transfer de tehnologie, intermediarii pentru inovare, entităţile de cercetare colaborativă fizică sau virtuală.

Solicitantul de finanțare este:

  • 1. entitatea juridică unică ce reprezintă, administrează și exploatează un cluster de inovare din România (organizația clusterului), înregistrată în România și constituită conform legislației relevante în vigoare ca asociație sau fundație în baza Ordonanței nr. 26/2000 cu privire la asociații și fundații, cu modificările şi completările ulterioare,

SAU

  • 2. un membru oficial al organizației clusterului care respectă condițiile de la punctul 1 desemnat prin Decizie a organizației clusterului să participe la competiția organizată pentru proiectele de tip „Cluster inovativ” în numele și pentru organizația clusterului, căruia i se deleagă atribuții de administrare și exploatare a clusterului, înregistrat în România și constituit conform legislației relevante în vigoare. Membrul oficial al organizației clusterului desemnat va fi:

i) Societate comercială în baza prevederilor Legii nr. 31/1990 privind societăţile comerciale
sau
ii) Institut naţional de cercetare-dezvoltare sau instituţie de învăţământ superior de stat acreditată (inclusiv structurile de cercetare-dezvoltare ale acesteia, fără personalitate juridică, constituite conform Cartei universitare) conform Ordonanței nr. 57/2002 privind cercetarea ştiinţifică şi dezvoltarea tehnologică,
sau
iii) Cameră de comerţ constituită în baza Legii nr. 335/2007 Legea camerelor de comerţ din România.

Proiectele trebuie să se concentreze pe următoarele domenii, așa cum au fost identificate acestea cu ajutorul Strategiei Naționale de CDI și aprobate prin Programul Operațional Competitivitate:

  • Bioeconomia.
  • Tehnologia informației și a comunicațiilor, spațiu și securitate .
  • Energie, mediu și schimbări climatice.
  • Eco-nano-tehnologii și materiale avansate.
  • Sănătate.

Ghidul_aferent_Actiunii_1_1_1_Tip_de_proiect_Clustere_de_inovare_ by Claudiu on Scribd

Ce investiții se vor finanța

  • Investiții pentru dezvoltarea de noi facilități CD comune în clusterele de inovare și/sau modernizarea facilităților CD comune existente (departamente/centre/laboratoare de cercetare-dezvoltare comune, care aparțin clusterului, deși pot fi localizate fizic în cadrul unui sau unor partener/i din cadrul clusterului);
  • Activități de inovare în clustere (obținerea, validarea și protejarea brevetelor și altor active necorporale care aparțin clusterului, detașarea de personal cu înaltă calificare în organizația clusterului de la o organizație de cercetare sau de la o întreprindere mare);
  • Achiziția de servicii de consultanță în domeniul inovării și achiziția de servicii de sprijinire a inovării;
  • Activități de exploatare pentru sprijinirea funcționării clusterelor (animarea și promovarea  clusterului, operarea instalațiilor clusterului (sau gestionarea activelor de cercetare ale clusterului), organizarea de programe de formare, ateliere, conferințe.

Tipuri de activități eligibile

A. Investiții în facilități cercetare-dezvoltare (CD) comune ale clusterului

  • achiziționarea de teren;
  • construcție/modernizare/extindere/consolidare/ modificare/schimbare destinație clădiri destinate unor institute/centre/laboratoare de CD;
  • achiziționarea de active fixe corporale pentru CD: clădiri și/sau spații, instalații, utilaje, echipamente pentru cercetare-dezvoltare etc;
  • achiziționarea de active fixe necorporale pentru CD;

B. Activități de inovare în cluster (eligibile dacă și numai dacă organizația clusterului este asimilat unui IMM):

  • detașarea de personal cu înaltă calificare în organizația clusterului de la o organizație de cercetare sau de la o întreprindere mare;
  • achiziționarea de servicii de consultanță în domeniul inovării;
  • achiziționare de servicii de sprijinire a inovării

C. Activități de exploatare a clusterului:

  • animarea clusterului pentru a facilita colaborarea, schimbul de informații și furnizarea sau direcționarea serviciilor specializate și personalizate de sprijin pentru întreprinderi;
  • promovarea clusterului pentru a spori participarea unor noi întreprinderi sau organizații și pentru a beneficia de o mai mare vizibilitate,
  • gestionarea instalațiilor aparținând clusterului de inovare;
  • organizarea de programe de formare, de ateliere și de conferințe pentru a sprijini schimbul de cunoștințe și stabilirea de contacte, precum și cooperarea transnațională.

Câți bani vor putea fi accesați

Bugetul alocat pentru această schemă de finanțare va fi de 31,7 milioane de euro.

 Valoarea finanțării publice nerambursabile, pentru un proiect, este cuprinsă între 930.000 lei (echivalentul în lei a 200.000 Euro) și 34.875.000 lei (echivalentul în lei a 7.500.000 Euro).

Valoarea finanțării publice nerambursabile pentru un proiect care conține doar activități de inovare pentru cluster, este cuprinsă între între 930.000 lei (echivalentul în lei a 200.000 Euro) și 23.250.000 lei (echivalentul în lei a 5.000.000 Euro).

Intensitatea finanțării publice este de 65% sau 50%, în funcție de regiunea de dezvoltare în care este realizată investiția și de natura acesteia. Aceasta înseamnă că restul de 35%-50% din valoarea totală a investiției trebuie suportată de beneficiar, din surse proprii sau împrumuturi.

Durata proiectului va fi de de maximum 36 de luni fără a depăși data de 30 decembrie 2023. Perioada de implementare a proiectului se va putea majora peste durata de 36 luni, în baza unei justificări temeinice a beneficiarului, rezultată din procesul de implementare.

Parallax

Vizualizari
7010
Conţinut
Parerea ta despre articol

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) nu angajează decât autorul iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare de folosirea în alte scopuri a informațiilor conținute.

Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri