Adi Iacob

VIDEO Clujul dă lecții Bucureștiului: Tramvaie moderne, autobuze electrice, biciclete. Pe banii Uniunii Europene

Thumbnail

În ultimii ani, autoritățile din Cluj-Napoca au făcut investiții majore din fonduri europene în tot ceea ce înseamnă transport public. Modernizarea liniilor de tramvai care străbat orașul din inima Transilvaniei era necesară nu doar din motive de eficiență a traficului, ci și din cauza poluării sonore intense și a deteriorării străzilor din jur. Dar proiectele cu bani europeni nu s-au oprit aici: autoritățile au atras investiții importante pentru achiziția de tramvaie, autobuze electrice și automate de bilete, reabilitarea străzilor care tranzitau liniile de tramvai modernizate, construcția de piste și stații de închiriat biciclete.

“Reabilitarea liniei de tramvai în municipiul Cluj-Napoca au fost unele dintre primele proiecte. Spun că au fost mai multe proiecte pentru că a fost împărţită în două tronsoane, primul tronson se referă la modernizarea liniei de tramvai din Mănăştur la intrarea din oraș până la Piaţa Gării, până la gară, iar al doilea tronson de la Piaţa Gării până în zona industrială, la capătul Bulevardului Muncii. Cele două proiecte au însumat peste 25 de milioane de euro investite în reabilitarea liniei de tramvai. Proiectele au fost semnate în anul 2010 şi au durat trei ani de zile implementarea. Au fost unele dintre cele mai importante proiecte din perioada Programului Operaţional Regional 2007-2013 care au fost finalizate cu succes şi de care beneficiază clujenii, în prezent, explică Ovidiu Cîmpeanu, directorul departamentului de dezvoltare locală — Cluj Napoca.

Liniile de tramvai modernizate străbat întreg oraşul, fiind o cale de rulare dublă de peste 14 km.

Printre obiectivele proiectului se numără reducerea duratei de călătorie cu tramvaiul în oraş.

“De exemplu, am reuşit reducerea la jumătate a timpului de transport cu tramvaiul de la 40 de minute la 20 de minute pe tronsonul Mănăştur-Piaţa Gării dar alte beneficii importante au fost şi reducerea poluării, mai ales a vibraţiilor şi a zgomotului. O reducere cu peste 48% a nivelului de poluare fonică şi o reducere a costului de mentenanţă, cu peste 30% faţă de tramvaiele vechi. Am avut şi o reducere a consumului de energie electrică. Aceste tramvaie noi, dar și linia fiind modernizată am redus consumul electric cu peste 38%, susține Ovidiu Cîmpeanu.

Deși aveau prevăzute 46 de luni pentru realizarea celor două proiecte, acestea au fost finalizate în aproximativ 32 de luni.

Proiect de ticketing

“Avem din nou un alt proiect finanţat din fonduri europene, un proiect de ticketing prin care am introdus peste 70 de validatoare oraș, de automate de bilete, de unde se pot cumpăra abonamente, bilete cu tarif orar sau bilete pe liniile de transport în comun iar pentru cei care nu ajung la astfel de automate se poate cumpăra biletul prin SMS. Există și o aplicație se numește CTP Cluj, aplicația companiei de transport public local prin care orice utilizator al transportului în comun poate să observe, în timp real, când din următoarele mijloace de transport în comun stația în care se află. De asemenea, au fost amplasate mai multe stații monitoare pe care se poate observa timpul în care ajung mijloace de transport în comun în stație, din nou, în timp real, astfel încât clujenii să poată să știe exact când soseşte următorul mijloc de transport în comun”, a precizat directorul departamentului de dezvoltare locală.

Primul oraș din România care a introdus autobuzele electrice

“Am achiziționat primele patru tramvaie noi — acele tramvaie mov. Avem deja cereri de finanțare, depuse, de peste 100 de milioane de euro din fonduri europene pentru a achiziționa 24 de tramvaie, 50 de troleibuze noi și 30 de autobuze electrice noi. Acestea se adaugă la investiţiile pe care le-am avut deja. în transportul în comun. De exemplu printr-un program de cooperare finanțat din fonduri elvețiene am achiziţionat deja 11 autobuze electrice, fiind primul oraș din România care a introdus autobuzele electrice, sută la sută nepoluante, în transportul în comun, a menționat Ovidiu Cîmpeanu.

Reabilitarea străzilor și trotuarelor de pe traseul a liniilor de tramvai 

Odată cu modernizarea liniei de tramvai care se află pe axul central al mai multor bulevarde din oraș am realizat un alt proiect tot finanțat din fonduri europene cu o valoare de peste 20 de milioane de euro - reabilitarea, practic, a străzilor, a trotuarelor din imediata apropiere a liniei de tramvai. Acest lucru ne a permis regândirea circulației în zona liniei de tramvai, crearea unor pieţe publice; de exemplu, în zona Pieței Gării am creat o piață publică modernă și în zona Operei Maghiare, din nou, noul spațiu public extins unde am plantat aliniamente de arbori, am creat spații extinse pentru pietoni dar și pe zona centrală am reușit și crearea de piste de biciclete”, explică directorul departamentului de dezvoltare locală.

Stații de închiriere biciclete

Am avut un proiect finanțat din fonduri europene prin care am construit 50 de stații de închiriere biciclete, se numește Cluj Bike. Acest proiect s-a dovedit a fi unul de succes, în zilele în care vremea este favorabilă avem peste 2000 de utilizatori ceea ce, sigur, ne încurajează să mergem mai departe cu extinderea infrastructurii pentru biciclete prin noi proiecte pe care le vom finanța atât din fonduri europene dar și din bugetul local. Pentru a descuraja utilizarea abuzivă a sistemului, am ales să fie doar o oră gratuit — pe urmă, gradual, pe modelul marilor orașe din Europa Occidentală, crește prețul de utilizare a sistemului Cluj Bike, astfel încât să permitem utilizarea sistemului de către cât mai mulți cetățeni”, explică Ovidiu Cîmpeanu.

Parallax

Vizualizari
26219
Conţinut
Parerea ta despre articol

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) nu angajează decât autorul iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare de folosirea în alte scopuri a informațiilor conținute.

Adauga comentariu
poza de profil
Gheorghe
Neagovici
Nu sunt ardelean,dar Clujul da de mult timp lectii Bucurestiului,din toate punctele de vedere.Iar mult..."hulitul" Boc-probabil cel mai civilizat politician roman de dupa 1989 merita sa fie-si va fi,daca doreste- primar inca multi,multi ani !!!
poza de profil
Raul
Pop
daca nu esti ardelean atunci ar fi mai bine sa nu vorbesti aiurea mai postac de-al lui Boc, ca traiul de zi cu zi in Cluj e cu totul altul, ticketingul nu functioneaza cum trebe desi e lansat de vreo 2 ani de zile cel putin, 2 cladiri de 12 etaje au fost construite in zona de case,in zona centrala(spaga o fi fost mare),urmeaza sa se construiasca un cimitir langa casele oamenilor,un pod minuscul s-a facut intr-un an de zile, asfaltarile se fac azi,maine se fac reparatii si ciresele de pe tort sunt promisiunile de 2 bani: Somes navigabil, daramarea garajelor de tabla(nu se poate,se supara pensionarii si nu-l mai voteaza),parkinguri ioc,etc.,in rest tot cu mandria asta idioata de a fi "clujeeean" si culmea ca prostii veniti de prin sudul tarii pun botul la chestiile astea,la antoalde,festivaluri,etc.
poza de profil
Pompilian
Computericescu
Ai uitat sa-i spui ca e vinitura. Spune-i ca e vinitura, sa fie replica ta completa.
poza de profil
Raul
Pop
nu-i spun vinitura,pt. ca asta spun doar "mandrii" lui Boc
poza de profil
clistu
bici
Tu nu intelegi nimic. dar chiar nimic.
te musca tastatura de degete
poza de profil
Gheorghe
Neagovici
Banuiam eu ca si in Cluj trebuie sa existe niste [...editat de redacție pentru exprimare neadecvată]. Acum m-am convins-unul dintre ei se numeste raul pop.
poza de profil
marian
simion
Ploiestiul??? Se aude????
Voi va chinuiti de nu stiu cati ani sa cumparati 50 de autobuze prapadite!
poza de profil
Marius
Caraiac
Domnu Iacob, pai e frumos domne', nu stiam ca te pretezi si la articole pe comanda. Sta cam rusinica!!!!

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri