Adi Iacob

Cetatea Rupea: De la un monument abandonat la 150.000 de turiști pe an, după investiţii de 6 milioane euro din fonduri europene

Thumbnail

În anii '90, la Cetatea Rupea se găseau doar câteva ruine și ziduri, majoritatea acoperite de vegetație. În 2013 însă, fortificația din Brașov a fost înscrisă în circuitul turistic după ce, timp de 3 ani, a fost reabilitată cu fonduri europene şi cofinanţare locală, iar în prezent, peste 150.000 de turiști români și străini trec pragul monumentului istoric. 

"Cetatea era fără acoperișuri, era devastată complet. Erau porțiuni de ziduri prin care se putea pătrunde în cetate pe toate fronturile. Vegetația era foarte mare, deci pur și simplu era abandonată", spune Adrian Călbează, administratorul cetăţii.

Proiectul a vizat reabilitarea cetății pe o suprafață de aproape un hectar și jumătate (1,44 ha), reabilitarea celor șapte turnuri și a căsuțelor în care se retrăgeau locuitorii satelor din jur în timpul atacurilor, un sistem de iluminat care pune în valoare monumentul istoric și un centru de informare turistică. 

"Finanțarea a fost de 28 de milioane de lei - aproximativ 6 milioane de euro - cu participație de 75% bani europeni și 25% de la statul Român, iar din cei 25% - 2% au fost din bugetul localității (n.r. Rupea). Cetatea nu a fost reabilitată în totalitate, ci în proporție de 70%, însă ce a rămas a fost conservat. Sunt turnuri sub pământ care au rămas conservate în stadiu de ruină", a menționat administratorul Cetății Rupea.

Tot cu ajutorul banilor europeni, au fost amenajate o parcare cu peste 100 de locuri pentru mașini şi autocare, dar și două drumuri de acces spre cetate, dinspre Brașov și dinspre Sighișoara, dar și o poteca pietonală prevăzută cu trepte și balustrade.

"Căile de acces spre cetate sunt următoarele: din E60, cum intrați în partea de sus a orașului, pe urmă stânga și până la parcările din cetate. Al doilea drum de acces este de la internatul liceului de la ieșirea din localitate și se împreunează cu cel care vine din capătul orașului. Și a treia cale de acces - pietonală - este pe partea de est a cetății; se coboară pe scări si se ajunge în centrul orașului Rupea. Toate cele trei căi de acces fac parte din proiect", a explicat Adrian Adrian Călbează.

Deși în cererea de finanțare din anul 2009 era estimată sosirea a aproximativ 5.300 de turiști români și străini în primul an de la finalizarea proiectului, în realitate, doar de la încheierea lucrărilor, în 15 iunie 2013, până în luna decembrie a aceluiași an - adică în aproximativ 6 luni - 39.000 de turiști au trecut pragul cetății Rupea.

În prezent, peste 150.000 de turiști vizitează monumentul istoric, Cetatea Rupea fiind una dintre cele mai vechi fortificaţii din județul Braşov - atestată documentar în anul 1357.

Autoritățile spun că prin valorificarea Cetății Rupea din punct de vedere cultural, istoric, turistic și natural, este urmărită creșterea atractivității turistice a zonei, creșterea fluxului de turiști, precum și extinderea perioadei de sejur, aspecte ce vor determina o dezvoltare economică a regiunii, crearea de noi locuri de muncă și îmbunătățirea nivelului de trai al celor care trăiesc în zonă.

Proiectul a fost selectat în cadrul Programului Operaţional Regional (POR) şi cofinanţat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
 

Parallax

Vizualizari
10653
Conţinut
Parerea ta despre articol

Acest proiect a fost finanțat cu sprijinul Comisiei Europene. Această publicație (comunicare) nu angajează decât autorul iar Comisia Europeană nu este răspunzătoare de folosirea în alte scopuri a informațiilor conținute.

Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri