Comitetul Economic și Social European (CESE) consideră că este necesară o nouă strategie europeană aliniată la Agenda 2030 a ONU și la obiectivele de dezvoltare durabilă a acesteia. Potrivit...
Investiţiile de tip venture capital au început să se facă simţite şi în rândul firmelor IT româneşti. Cum funcţionează în plan local acest tip de fonduri şi cum pot obţine startup-urile româneşti...
Firmele românești de distribuție de energie vor putea accesa fonduri europene de câte 15 milioane de euro pe proiect, pentru implementarea de sisteme inteligente de măsurare a consumului, printr-o...
În perioada 29-31 octombrie 2018, a avut loc la Bucureşti, hotel Intercontinental, un amplu eveniment de comunicare şi informare privind politica de coeziune a Uniunii Europene în România – EuroIMPACT...
Google Developers Launchpad face echipă cu un program de accelerare din București și Cluj, pentru a sprijini segmentul în creștere al startup-urilor din România. Techcelerator este un accelerator de...
Economia circulară pune accent pe reciclarea deşeurilor dar şi pe modul în care sunt realizate produsele, astfel încât deşeurile rezultate să fie într-o cantitate cât mai mică. Din 2015 există un plan...
Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere – 10 PW – a anunțat Guvernul. Tehnologia de peste 300 milioane de euro poate duce la înlocuirea tehnologiilor costisitoare din domeniul energiei sau...
SymphoPay, platforma de integrare a plăților cu cardul la POS, anunță o nouă rundă de finanțare în valoare de 650.000 Euro condusă de fondul Early Game Ventures. La rundă au participat GECAD Ventures...
Aproape 130 de proiecte cu un total de peste 772 de milioane de lei din care 653 de milioane sunt din fonduri europene alocate prin Axa 6 a Programului Operațional Capital Uman (POCU) vor finanța...
Statutul de regiune dezvoltată, peste media Uniunii Europene, a defavorizat București-Ilfov la alocarea fondurilor de coeziune în cadrul financiar 2014-2020, remarcă o analiză Euractiv. Pe lângă...
Banca Transilvania se alătură fondului Morphosis Capital Fund I pentru sprijinirea dezvoltării IMM-urilor românești. Fondul are ca investitor principal Fondul European de Investiții (FEI), prin...
În perioada 1 inuarie 2007-31 decembrie 2018, România a primit de la Uniunea Europeană fonduri nerambursabile de 50,13 miliarde de euro și a contribuit la bugetul UE cu aproape 17 miliarde de euro...
Costurile brevetării invențiilor românești sunt de peste două ori mai mari decât în Germania și de trei ori mai mari decât în Polonia, iar procedurile noastre de două ori mai lungi decât în Coreea de...
Un mecanism foarte important care funcţionează bine la nivelul Uniunii în ţările dezvoltate, care asigură o absorbţie corectă a fondurilor europene îl reprezintă mecanismul de promovare a...
Parlamentul European va vota săptămâna viitoare, în plen, propunerea Comisiei pentru Regulamentul privind dispozițiile comune pentru fondurile europene ce vor fi alocate după 2020 politicii de...
Comisia Europeană a numit un nou director al Directoratului General pentru Piață Internă, Industrie, Antreprenoriat și IMM-uri (DG GROW), Timo Pesonen, un finlandez.
Companiile românești pot obține acum mai ușor granturi între 1 și 5 milioane de euro. Acestea trebuie să aibă între 3 și 249 angajați și să fi fost profitabile în 2018, explică Roxana Mircea, expert...
Cinci startup-uri au obținut investiții de 25.000, respectiv 75.000 de euro de la fondul de investiţii GapMinder, după participarea la programul de accelerare Techcelerator. Iată cu ce idei de afaceri...
Startup-ul lansat de o echipă din Oradea, TypingDNA, care a creat o soluţie online de securitate bazată pe modul în care tastează utilizatorii a primit o investiţie de 1,5 milioane de dolari din...
Antreprenorii cu mici afaceri în domeniul tehnologiei informației (IT) încep miercuri înscrierea online pentru fondurile europene în valoare totală de 29 de milioane de euro, pentru dezvoltarea unor...
Statul amână deschiderea sesiunii de înscriere pentru fondurile europene în valoare totală de 200 de milioane de euro pentru proiecte de irigații în agricultură.
Uniunea Europeană depune eforturi pentru formarea unei piețe unice pentru bunuri și servicii pe întreg teritoriul său. Piața unică digitală își propune să facă același lucru în sfera digitală, prin...
S-a dat startul înscrierilor în cea de-a treia rundă de accelerare a Techcelerator, unde startup-rile româneşti din tehnologie pot obţine investiţii de până la 1 milion de euro. Programul este...
Fondul de investiţii de tip private equity, Black Sea Fund, cu fonduri totale de 42,7 milioane euro, oferă finanţări firmelor româneşti mici şi mijlocii de până la 4 milioane de euro. Principalul...
Montarea de panouri solare pentru alimentarea caselor cu energie și transformarea anvelopelor uzate pentru a fi folosite sub diverse forme se numără printre afacerile dezvoltate de 48 de antreprenori...
România ar putea avea, potrivit propunerii Comsiei Europene, un buget pe politica de coeziune, pentru perioada 2021 - 2027, cu 8% mai mult faţă de intervalul 2014 - 2020, respectiv de 31 miliarde de...
Firmele mici și mijlocii (IMM) din România vor putea obține finanțări cuprinse între 5 și 15 milioane de euro fiecare de la Morphosis Capital, un nou fond de investiții susținut prin Politica de...
PIB-ul Romaniei ar putea crește în următorii 6-7 ani cu până la 42 de miliarde de euro dacă s-ar dezvolta accelerat sectorul economiei digitale, arată un raport recent care analizează ce motoare noi...
Techcelerator și asociația pentru tineri AIESEC au încheiat un parteneriat prin care studenții străini din această rețea internațională, cu filiale în 126 de țări pot colabora, în premieră în România...
Firmele românești de tehnologie vor putea primi finanțări maxime de câte 3,5 milioane de euro, iar startupurile vor putea primi maximum 200.000 Euro fiecare, prin Early Game Ventures, un nou fond de...