Gigantul american Apple a avut un al doilea trimestru excelent, cu venituri de 94,04 miliarde dolari, peste aşteptările analiştilor, care estimau 89,53 miliarde dolari venituri în această perioadă, potrivit News.ro.
Faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, veniturile Apple au crescut cu 10%, aceasta fiind cea mai mare creştere trimestrială a companiei din al patrulea trimestru din 2021.
Veniturile generate de iPhone au crescut şi ele cu 13% de la an la an, ajungând la 44,58 miliarde dolari, peste aşteptări, analiştii vehiculând venituri de 40,22 miliarde dolari.
Au mai crescut veniturile generate de Mac cu 15%, care au ajuns la 8,05 miliarde dolari. Au scăzut veniturile aduse de iPad cu 8% (6,58 miliarde dolari) şi divizia de accesorii cu 9% (7,4 miliarde dolari).
Divizia de servicii, care include, printre altele, App Store şi Apple Music, a obţinut venituri de 27,42 miliarde dolari, în creştere cu 13,3% faţă de al doilea trimestru al anului trecut.
În discuţiile cu investitorii, şeful companiei Tim Cook s-a referit şi la inteligenţa artificială, care a reprezentat un subiect critic pentru compania care a întârziat cu dezvoltarea acestui domeniu.
Cook spune că Apple îşi creşte semnificativ investiţiile în AI şi că mută angajaţi pentru a prioritiza dezvoltarea acestor tehnologii. De asemenea, Apple este „foarte deschisă” achiziţiilor în domeniul inteligenţei artificiale, spune şeful companiei.