Adi Iacob

Update YouTube: Utilizatorii pot decide ce videoclipuri apar în recomandări

Thumbnail

YouTube actualizează două dintre cele mai importante caracteristici de navigare și le oferă utilizatorilor mai mult control asupra conținutului pe care îl pot vedea pe platforma sa. Compania a adăugat noi funcții prin care utilizatorii pot decide ce fel de conținut este afișat pe pagina principală (Home) a YouTube, dar și în categoria de recomandări ("Up Next").

Scopul update-ului este de a oferi utilizatorilor mai mult control asupra a ceea ce văd pe site, potrivit unei postări pe blogul companiei. Oamenii vor avea posibilitatea de a face clic pe anumite subiecte pe care doresc să le exploreze, cum ar fi tutoriale sau videoclipuri muzicale, din partea de sus a paginii de pornire. 

Același tip de filtrare se aplică și în cazul recomandărilor pe care YouTube le face - Up Next, care va permite utilizatorilor să precizeze în mod specific ce tip de videoclipuri doresc să vadă ca recomandări, dar și de la ce creatori de conținut.

Pe lângă asta, YouTube le oferă utilizatorilor și mai mult control asupra tipului de videoclipuri pe care aceștia nu doresc să le vadă. O nouă opțiune numită "Nu recomanda canalul" (“Don’t recommend channel”) va fi în curând disponibilă, iar utilizatorii o vor putea folosi pentru a ascunde conținutul de la un anumit creator sau brand. 

De asemenea, compania va oferi utilizatorilor posibilitatea de a afla de ce sunt recomandate anumite videoclipuri sau creatori de conținut.

"Uneori, recomandăm videoclipuri de pe canalele pe care nu le-ați mai vizionat până acum pe baza preferințelor altor spectatori cu interese similare", explică Essam El-Dardiry, manager de produs la YouTube. 

Thumbnail

 

Parallax

Vizualizari
704
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri