Adi Iacob

Waze va oferi datele obținute de la șoferi unui start-up de gestionare a traficului bazat pe inteligența artificială

Thumbnail

Waze a încheiat un acord de partajare a datelor cu Waycare, un start-up de gestionare a traficului bazat pe inteligența artificială. Acordul le va permite să combine informații de navigare anonime provenite de la cei 100 de milioane de șoferi care folosesc aplicația de navigare Waze cu analizele de trafic ale Waycare.

Colaborarea este acum activă în Florida, California și Nevada din Statele Unite, iar cele două startup-uri au intenția de a se extinde în anul următor, scrie TechCrunch. Acesta face parte din programul Waze — Connected Citizens Program, care oferă acces orașelor din întreaga lume la date anonime ale șoferilor pentru a le ajuta să gestioneze traficul și infrastructura rutieră.

Un reprezentant al startup-ului a declarat pentru TechCrunch că datele furnizate de Waycare către Waze vor fi incluse în interfața obișnuită a aplicației, în timp ce datele de la Waze vor fi adăugate în platforma Waycare alături de celelalte seturi de date.

Înființată în 2016, Waycare este o platformă bazată pe cloud care permite municipalităților să colecteze date din mai multe surse, inclusiv dispozitive de bord, aplicații de navigare, senzori și fluxuri de camere video, și să le analizeze folosind algoritmi de inteligență artificială pentru a afla cum să îmbunătățească traficul și condițiile rutiere. Noul parteneriat înseamnă că orașele care utilizează Waycare vor putea să trimită alerte urgente șoferilor prin intermediul Waze.

La fel ca Waze, care a fost achiziționat de Google în 2013, Waycare are sediul în Tel Aviv. Startup-ul a obținut investiții de 2,3 milioane de dolari până în prezent, potrivit Crunchbase.

Surse: TechCrunchCrunchbase

Parallax

Vizualizari
910
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 

  Ultimele știri