Răzvan Tătaru
Saatchi & Saatchi + The Geeks a fost desemnată Agenția Anului în cadrul Galei de Premiere Internetics 2024 cu un total de 6 trofee și 2 nominalizări, iar Clientul digital al Anului a fost Sphera Group, potrivit unui comunicat transmis, marți, StartupCafe.ro.
În cadrul ediției cu numărul 24, au fost premiate 18 agenții, dintre care topul este condus de Saatchi & Saatchi + The Geeks, urmat de MRM România și Jam Session Agency, la egalitate de puncte, iar pe locul 3 este Publicis România.
Saatchi & Saatchi + The Geeks a fost desemnată Agenția Anului, câștigând puncte din premiile și nominalizările obținute pentru proiectele:
Jam Session Agency a câștigat 5 trofee, compuse din 1 Gold și 4 Silver.
Unul dintre proiectele premiate este I'M NOT A MILKSOP! pentru Orkla Foods, care a fost recompensat cu Gold la categoria Best Community Engagement. Campania Order a Goal, realizată pentru TAZZ a câștigat Silver în secțiunea Act and React și nominalizare în Best Community Engagement.
Un Silver și o nominalizare are și proiectul The chain of good, pentru Carrefour (în secțiunile Retail și Best Community Engagement). Pentru campania Storia. Real estate clarity, Jam a câștigat un Silver la Others, iar pentru campania ING - Fraudy Tales in Fortnite, a primit o nominalizare în secțiunea Gamification.
La egalitate de puncte s-a aflat MRM România, care a obținut un total de 4 trofee, dintre care 1 Gold și 3 Silver.
Printre proiectele premiate ale agenției se numără campania KFC Crave Line, care a primit Gold în secțiunea Digital Brand Experience, Silver în secțiunea Restaurants și o nominalizare în secțiunea Gamification. Altă campanie premiată a fost KFC Cook Swap, care a primit 2 trofee Silver în secțiunile Influencer Marketing și Online Video Series.
Printre nominalizările primite de MRM se numără campaniile: Dorna - The Beauty of Hydration (în secțiunile Best Community Association și Influencer Marketing), Regina Maria Check-in Pattern (Influencer Marketing) și Coca-Cola Zero Sugar – The Art of Taking by Delia (FMCG- Drinks).
Pe locul 3 s-a clasat Publicis România care a adunat 3 trofee, astfel: campania Music to my brain, creată pentru Reţeaua de Sănătate Regina Maria a câștigat Gold în secțiunea Websites, Silver în Services și nominalizare la Digital Brand Experience. Un Silver a primit și Protect All Families în secțiunea Social Campaigns, proiect realizat pentru Asociația Accept.
Publicis a mai adunat puncte și cu nominalizările pentru What neighborhoods need powered by T.R.A.I. (secțiunile Act and React și Others), creată pentru Storia.ro. Dar și cu Orange, campania Bonus Pocus Game la Best Community Engagement.
În topul clienților, pe primul loc se află Sphera Group, iar pe locul al doilea se situează PEPSICO România, cele două companii au avut egalitate de puncte și au fost departajate conform regulamentului. Pe locul al treilea, tot la egalitate, se află Valvis Holding și Vola.ro.
Gala de Premiere Internetics 2024 a premiat cele mai bune campanii interactive ale anului.
Campania de comunicare a ediției din acest an s-a desfășurat sub mesajul „Internetics. Update your clout.”, subliniind modul în care festivalul contribuie la actualizarea imaginii și prestigiului online al tuturor participanților: de la agenții și jurați, la brandurile reprezentate de acestea.
Ediția de anul acesta a atras un număr impresionant de 150 de înscrieri din partea a 28 de agenții și companii participante. Festivitatea de premiere a încheiat ediția cu numărul 24 a competiției și a premiat cele mai bune campanii digitale din ultimul an. Pentru lista completǎ a câştigǎtorilor puteţi accesa site-ul oficial al festivalului.