Redacția StartupCafe.ro

Pandemia a crescut vânzările online cu o treime, în 2020. Studiu e-commerce Google-Euromonitor

Thumbnail

Vânzările prin e-commerce au crescut cu 32% în 2020 și au reprezentat o zecime din totalul vânzărilor de retail, potrivit unui studiu Euromonitor prezentat de Google România, la o conferință online.

Potrivit datelor Google, produsele din categoria „casă și grădină” au înregistrat cea mai mare creștere în căutările în România în 2020: +39% față de 2019.

Retail-ul online a fost unul dintre câștigătorii ultimelor 12 luni, iar produsele cele mai căutate au fost cele legate de casă - amenajarea ei, biroul de acasă sau grădina.

Munca de acasă a dus la o „explozie” a interesului pentru produse de birou: căutările s-au dublat în 2020, iar în anumite perioade ale anului (noiembrie și mai) fiind chiar triple față de acceași parioadă a anul anterior.

Căutările după jocuri au crescut semnificativ anul trecut (+32%), alături de cele pentru electronice (+28%), mâncare și băuturi (27%), hobby-uri (+25%) și îmbrăcăminte / încălțăminte (+20%).

Ponderea vânzărilor online, în totalul vânzărilor de retail (n.r. - comerț cu amănuntul) a crescut la 10% față de 2019 (7%), arată studiul. România este a patra piața din Europa de Est, după Rusia, Polonia și Cehia.

Ce mai arată datele studiului:

  • Cei mai mari jucători în e comerce au fost eMAG, Altex, Fashion Days, Dedeman și Media Galaxy, cu o cotă cumulată de piață de 42%.

  • Cele mai mari rate de creștere (cu 2 cifre) au fost la vânzările Fashion Days, Mobexpert, Carrefour, AliExpres și eMag.

  • Mari comercianți online care au înregistrat cele mai consistente transferuri ale vânzărilor din offline în online au fost Flanco, Ikea și Mobexpert.

Majoritatea categoriilor de produse au cunoscut două vârfuri ale interesului în căutările pe Google anul trecut. În mod deja tradițional, apogeul în fiecare an în retailul online este atins în perioada Black Friday (noiembrie), ceea ce s-a întâmplat și în 2020, când românii au căutat cel mai mult pe Google produse și servicii. Al doilea vârf a fost la jumătatea primăverii (perioada carantinei), când căutările pe aproape toate tipurile de produse au crescut rapid față de aceeași perioadă din 2019. De exemplu, căutările după livrări de produse au înregistrat în martie-aprilie 2020 o creștere de peste 3 ori, iar în martie, când s-au impus primele restricții, căutările pentru a găsi soluții online - de la filme la magazine, căutări ce conțin cuvântul „online” - au urcat cu 65%.

„Toate tipurile de produse au crescut în căutările pe Google odată cu pandemia. Internetul și achizițiile online au fost soluția pentru mulți atunci când lucrurile s-au schimbat în jurul nostru, iar odată cu trecerea timpului, s-a transformat în obișnuință. Vedem la începutul anului 2021 continuarea trendului început în martie anul trecut, cu aceleași ritmuri de creștere ‘an la an’ ridicate, pe toate categoriile de produse”, a declarat Oana Dumitrescu, Industry Manager Google Romania.

Interesul din căutările pe Google s-a reflectat în vânzările online. Potrivit datelor Euromonitor*, comerțul online în România a crescut cu 32% în 2020, comparativ cu anul anterior. Cel mai rapid avans l-a înregistrat în primăvară, după impunerea restricțiilor de circulație, când retailul online a crescut cu 80% față de aceeași perioadă a anului trecut. La nivelul întregului an 2020, comerțul online în România a ajuns la 10% din întregul volum al retailului, față de 7% în 2019, cu vârful absolut de 16% în noiembrie, perioadă în care are loc Black Friday.

Euromonitor a prezentat datele studiului la conferința ” Piata de retail la un an de pandemie”, organizată de Google Romania.

Parallax

Vizualizari
1724
Conţinut
Parerea ta despre articol
1.586
Just for testing :

interaction: 0.75

popularity: 0.91

publishing: 3.1

expertise: 0.07

rating: 1.586

Articole publicate : 892
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri