Raluca Abrihan

Mai mulţi utilizatori de internet în România, în acest an. Cine sunt aceştia

Thumbnail

Numărul utilizatorilor de internet a crescut cu 3,8% în acest an, comparativ cu cel anterior, ajungând la 11 milioane de persoane, arată datele INS, citat de Agerpres. Totuşi, în ceea ce priveşte business-urile de pe internet, România rămâne ultima țară din UE în privința proporției firmelor care vând online sau care au un site propriu.

 

Internetul, spaţiu informaţional şi de comunicare, prezintă un interes din ce în ce mai mare pentru toate categoriile de populaţie. Se poate constata faptul că an de an există creşteri a numărului de "internauţi", mai arată Institutul Naţional de Statistică, citat de Agerpres.

Astfel, în anul 2017 comparativ cu anul 2016 ponderea utilizatorilor de internet cu vârste cuprinse între 16-74 ani a crescut cu 3,8 puncte procentuale, numărul acestora ajungând la aproximativ 11 milioane de persoane.

În anul 2017, majoritatea persoanelor sunt utilizatori curenţi, 86,8% dintre persoanele de 16-74 ani apelând internetul în ultimele 3 luni anterioare anchetei, dintre care 73,3% folosesc acest instrument cu frecvenţă zilnică sau aproape zilnică, iar 22% cu frecvenţă săptămânală.

După statutul ocupaţional al persoanelor de 16-74 ani, ponderea cea mai mare a utilizatorilor de internet zilnic sau aproape zilnic este înregistrată la salariaţi (61,7%), urmată la mare distanţă de elevi/studenţi (15,1%).

Dorinţa de a avea acces la informaţii se regăseşte atât la bărbaţi, cât şi la femei, acestea situându-se în urma "internauţilor" bărbaţi, în ceea ce priveşte utilizarea internetului (74,8% dintre bărbaţi, 72,1% dintre femei), aceeaşi situaţie înregistrându-se şi în anul 2016. Ponderea cea mai mare în utilizarea internetului zilnic sau aproape zilnic o au bărbaţii cu vârste cuprinse între 16- 34 ani (49,8%), aceeaşi situaţie înregistrându-se şi la femei, unde ponderea cea mai mare se află la acceaşi categorie de vârstă (48,6%).

În ceea ce priveşte statutul ocupaţional se observă că în ultimele 3 luni internetul a fost accesat zilnic de peste 9 din 10 elevi şi studenţi (92,6%) şi de aproape 1 din 2 pensionari (47,3%).

Cu toate acestea, creşterea numărului de utilizatori de interenet din România nu este suficient exploatată de mediul de business local.

România rămâne ultima țară din Uniunea Europeană în privința proporției firmelor care vând pe internet sau care au un site propriu, potrivit celor mai recente date disponibile, publicate, joi, de Biroul european de statistică Eurostat.

Statistica ia în calcul doar firmele care au cel puțin 10 salariați și folosește datele de la nivelul anului 2016.

În România, doar 45% dintre aceste firme aveau un site propriu. În privința vânzărilor on-line, doar 7% dintre firme preluau comenzi pe internet. La ambele capitole, țara noastră ocupă ultimul loc în UE.

Parallax

Vizualizari
642
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri