Adi Iacob
Startup-ul cu origini românești UiPath, fondat de antreprenorul Daniel Dines, a anunțat achiziția a două companii - ProcessGold din Olanda și StepShot din Estonia.
Achizițiile au fost anunțate la Forward III, eveniment dedicat comunității Robot Process Automation (RPA), scrie Mediafax.
ProcessGold furnizează o platformă folosită pentru dezvoltarea de aplicații de business, printre clienți numărându-se Deloitte, KPMG, EY, Porsche, KPN, Philips, Infineon, Webasto și Aegon.
StepShot furnizează software pentru Process Documentation, acesta urmând a fi folosit împrună cu soluțiile UiPath.
UiPath este cel mai valoros start-up de IT pornit din România, iar Daniel Dines, 47 de ani, domină industria roboților software la nivel global, giganţi precum Toyota sau Walmart apelând la compania înfiinţată în Bucureşti pentru a-şi automatiza activităţile.
UiPath a primit în aprilie o finanţare record de 568 milioane de dolari, care evalua firma la 7 miliarde de dolari.
Printre cei mai noi clienţi a lui UiPath se numără American Fidelity, BankUnited, CWT (cunoscut până curând sub numele de Carlson Wagnolit Travel), Duracell, Japan Exchange Group (JPX), LogMeIn, McDolands, NHS Shared Business, Nippon Life Insurance Company, Nissan Motor Corporation, NTT Communications Corporation, Orange, Ricoh Company, Rogers Communications, Shinsei Bank, Quest Diagnostics, Uber, US Navy, Voya Financial, Virgin Media şi World Fuel Services.