Raluca Abrihan

UiPath concediază până la 400 de angajaţi

Thumbnail

Unicornul românesc UiPath va renunţa la aproximativ 400 de angajaţi din anumite zone de business, "care nu se mai aliniază cu focusul principal al companiei", a confirmat pentru StartupCafe purtătorul de cuvânt al UiPath informaţia potrivit căreia compania e în prag de concedieri, apărută iniţial în presa străină.

De asemena, directorul financiar la UiPath (CFO-ul), Marie Myers, şi-a anunţat plecarea din firmă, la mai puţin de un an de la angajarea în acest post. Ea a părăsit în luna ianuarie compania HP pentru a se alătura UiPath.

"Marie Myers a ales să părăsească firma pentru a urma alte oportunităţi. Ea va rămâne pe o poziţie de transfer în companie până la finele anului", a mai spus Toni Iafrate, purtător de cuvânt al UiPath.

Cât despre cei aproape 400 de angajaţi care ar urma să fie concediaţi, la nivel global, reprezentanta startup-ului a spus că ţine de o decizie a companiei de a se retrage din anumite zone de business care nu se aliniază cu focusul actual al UiPath.

"Avem obiective ambițioase de creștere și aceste schimbări sunt axate pe susţinerea culturii noastre și a vitezei de muncă. Chiar și cu aceste schimbări, UiPath va încheia anul cu aproximativ 50% mai mulți angajați decât la 1 ianuarie 2019. ", a mai adăugat reprenzentanta UiPath, care nu confirmat dacă vor fi concediaţi angajaţi şi din echipele din România.

În prezent, UiPath are 3.300 de angajaţi în întreaga lume

UiPath este o companie de roboţi software, fondată în România de antreprenorul Daniel Dines, 47 de ani, şi care a ajuns anul acesta la titlul de "unicorn" (startup evaluat la peste 1 miliard de dolari). Este cel mai valoros start-up de IT pornit din România, iar Daniel Dines domină industria roboților software la nivel global, giganţi precum Toyota sau Walmart apelând la compania înfiinţată în Bucureşti pentru a-şi automatiza activităţile.

UiPath a primit în aprilie o finanţare record de 568 milioane de dolari, care a ridicat evaluarea firmei fondată de Daniel Dineș la 7 miliarde de dolari.

Recent, compania a anunțat achiziția a două startup-uri: ProcessGold din Olanda și StepShot din Estonia.

Parallax

Vizualizari
47757
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu
poza de profil
Voda
Roland
Se sparge bula. Marea lor inovatie este un mare bull...it. Principala piata este India. "Roboți" UI? Buni pt softuri proaste. Vedeti pe youtube "conferintele" lor de 2 bani.
poza de profil
Mihai
George
Cunosti datele financiare ale companiei ? De unde stii ca principala piata este India ? Sau esti doar un frustrat care nu a trecut de interviu.
poza de profil
Modrea
Mihai
Asa incepe....
poza de profil
Tiberiu
Frate
Era o altfel de stire daca se spunea ca in locul celor 400 de angajati vor fi pusi robotii lor :)))
Revenind la subiect, un elan prea mare pentru o chestie normala. Cineva a pacalit investitorii, a umflat cifrele si acum investitorii controleaza bussinesul. Logic ca ii nelinisteste ce fac cei 400 de angajati frecatori de menta :))

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri