UE vrea ca statele și companiile să coopereze pentru a îmbunătăți tehnologia din spatele bitcoin
Adi Iacob

UE vrea ca statele și companiile să coopereze pentru a îmbunătăți tehnologia din spatele bitcoin

Thumbnail

Un raport al Uniunii Europene îi sfătuiește pe factorii de decizie politică și pe marile companii să coopereze în vederea îmbunătățirii și dezvoltării tehnologiei din spatele bitcoin - blockchain. Raportul încurajează statele membre să ajute inițiativele educaționale și de cercetare în domeniul blockchain și dezvoltarea unui sistem de plăți bazat pe această tehnologie.

Raportul a fost publicat de Observatorul și Forumul UE pentru tehnologia blockchain. 

Tehnologia blockchain este folosită în special în contextul criptomonedelor precum bitcoin, dar este aplicabilă în numeroase domenii. Avantajul blockchainului este că poate stoca o bază publică de date, protejate de criptografie. Pe scurt, conceptul de blockchain reprezintă o bază de date distribuită ce păstrează o listă dinamică de înregistrări în mod eficient, verificabil și permanent.

"În prezent, UE activează în sprijinirea cercetării în mai multe moduri, de la Observatorul și Forumul UE Blockchain [...] până la alocarea a 340 milioane de euro pentru a sprijini proiectele de tip blockchain până în 2020 în cadrul programului Horizon 2020. (...) Atât Statele Unite, cât și China sprijină puternic cercetarea tehnologiei blockchain, prima dintre ele (SUA) mergând atât de departe încât să o includă în bugetul de apărare de 700 miliarde de dolari", menționează raportul.

De asemenea, autorii sugerează că guvernele ar putea folosi tehnologia blockchain pentru a crea baze de date pentru diferite necesități. 

Observatorul și forumul UE pentru tehnologia blockchain, lansat anul trecut, pune accentul pe principalele evoluții din domeniu, promovează actorii europeni din acest sector și consolidează cooperarea Uniunii Europene cu diversele părți interesate. 

„Consider că tehnologia blockchain rescrie regulile jocului și îmi doresc ca Europa să fie unul dintre actorii-cheie care o dezvoltă. Trebuie să creăm un mediu propice în acest sens - o piață unică digitală pentru această tehnologie, care să aducă beneficii tuturor europenilor, și nu un mozaic de inițiative disparate”, declara comisarul responsabil cu economia și societatea digitală - Mariya Gabriel - anul trecut.  

  • Raportul UE:

Report Scalaibility Blockchain by Anonymous TpF2HPo4 on Scribd

Vizualizari
326
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

Cookie Settings