Adi Iacob

Uber negociază achiziția unui start-up rival, pentru a domina afacerile cu livrări de mâncare din Europa

Thumbnail

Uber este la începutul negocierilor pentru a cumpăra unul din rivalii săi pe segmentul livrărilor de mâncare. Deliveroo, concurentul Uber Eats pe piața din Europa, ar urma să fie achiziționat de compania americană de ridesharing pentru câteva miliarde de dolari, potrivit oamenilor familiarizați cu aceste planuri, citați de Bloomberg.

Deliveroo este în prezent evaluată la peste 2 miliarde de dolari, iar Uber va trebui probabil să pluseze un pic mai mult peste această sumă pentru a realiza tranzacția. Deliveroo operează în prezent în mai mult de 200 de orașe, de pe 4 continente, inclusiv 100 de orașe din Marea Britanie. Serviciile startup-ului britanic sunt disponibile și în România 

Totuși, există posibilitatea ca negocierile dintre cele două startup-uri să nu ducă nicăieri, mai ales pentru că Deliveroo și investitorii săi au fost reticenți în ceea ce privește renunțarea la independență, au declarat surse care au cerut să rămână anonime. Purtătorii de cuvânt ai Deliveroo și Uber au refuzat să ofere detalii.

Uber susține că a construit cel mai mare serviciu de livrare de mâncare din afara Chinei — Uber Eats, lansat în 2014 și este pe cale de a raporta venituri anuale de 6 miliarde de dolari în acest an, scrie Financial Times. Afacerea operează deja în mai mult de 290 de orașe și a intrat anul acesta pe noi piețe din Europa, Orientul Mijlociu și Africa.

Deliveroo, cu sediul în Marea Britanie, este unul dintre cele mai bine finanțate startup-uri din Europa, cu investiții de 385 milioane de dolari obținute anul trecut.

Startup-ul britanic a investit milioane de dolari pentru a-și apăra cota de piață și pentru a se diferenția de rivalii săi. De exemplu, Deliveroo a construit bucătării industriale pentru ca restaurantele să le poată folosi ca huburi de gătit pentru comenzile startup-ului.

Parallax

Vizualizari
685
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri