Raluca Abrihan

Startup-ul de transfer de bani TransferGo a primit o finanţare de 8,6 milioane Euro

Thumbnail

TransferGo, companie de transferuri online internaționale rapide, a atras o finanţare de 8,6 milioane de euro de la o serie de investitori din Statele Unite şi Turcia, cea mai mare finanțare obținută de companie într-o singură tranșă.

Odată cu această tranzacție, capitalul total atras de TransferGo ajunge la suma de 17,8 milioane de euro. Contribuțiile au fost generate de o serie de investitori din Statele Unite, Vostok Emerging Finance, Practica Capital și Revo Capital din Turcia.

"Ecosistemul european al start up-urilor Fintech este unul dinamic și are un potențial mare de creștere, iar asta se reflectă asupra business-ului nostru. Ultimul trimestru a fost unul cu adevărat special pentru echipa TransferGo. Am dublat achiziția lunară și am depășit 1 miliard de euro transferați prin intermediul serviciilor noastre de la începutul activității, înregistrând astfel creșteri de 100% de la an la an. Noile investiții au ca scop susținerea extinderii companiei, cu accent pe diversificarea serviciilor pe care le oferim", a declarat Daumantas Dvilinskas, CEO al TransferGo.

Potrivit Băncii Mondiale, aproximativ 80% dintre oameni fac în continuare transferuri de bani internaționale utilizând bani lichizi. Pe acest fond, piața de transferuri digitale are un potențial de creștere considerabil. Se estimează că aceasta se va majora de cinci ori în următorii șapte ani, iar cea mai rapidă evoluție se va observa în Europa.

Până în prezent, românii au trimis peste 100 de milioane de euro prin intermediul serviciilor TransferGo, potrivit reprezentanţilor companiei.  

Valoarea medie a fiecărei tranzacții a fost de peste 420 de euro.

TransferGo este o companie de transfer internațional de bani online, în timp real și la costuri mici, pentru persoanele care doresc să trimită bani familiilor lor, fără a plăti taxele mari percepute de bănci. Compania a fost înființată în anul 2012, în UK, iar sediul central se află în Londra, Marea Britanie. În prezent, compania are birouri în Vilnius, Berlin și Varșovia.

 

Parallax

Vizualizari
607
Conţinut
Parerea ta despre articol
Adauga comentariu

- Ultimele știri -

 


  Ultimele știri